Pompierii gorjeni ajută la stingerea incendiului din Parcul Domogled

Un echipaj de 30 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență sunt detașați în această perioadă în județul Caraș-Severin unde acționează împreună cu forțele de intervenție din zonă stingerea unui incendiu de litieră izbucnit pe 1 august în Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei. Pompierii gorjeni au ajuns încă de sâmbătă la locul incendiului, iar ieri de dimineață au fost înlocuiți cu alți colegi din cadrul inspectoratului. Cei care acordă sprijin colegilor de la ISU Caraș Severin sunt selectați din toate subunitățile din județ. Alături de pompierii din Gorj și Caraș Severin acționează în zona aceea și echipaje din cadrul serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă din judeţele Dolj şi Mehedinţi. Ministerul Afacerilor Interne a dispus, la solicitarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, trimiterea în zona de manifestare a incendiului a două elicoptere aparţinând Inspectoratului General al Aviaţiei, echipate cu dispozitive speciale de stingere - Bambi-Bucket.
Din cauza zonei greu accesibile, cu teren accidentat şi pante abrupte, cei peste 240 pompieri militari angrenaţi acţionează manual cu lopeţi, topoare, pliciuri şi bidoane cu apă. Eforturile concertate al echipajelor de intervenţie sunt susţinute şi de angajaţi ai Direcţiei Silvice Caraş-Severin, respectiv ai jandarmeriei locale.

Vizualizări: 112

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: