Ponta respectă legea cu penalii de mână

Premierul Victor Ponta a reuşit să facă o gafă majoră şi în ziua alegerilor locale. S-a prezentat la vot de mână cu un primar condamnat penal definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ponta a venit să voteze la Gorj, pentru că are buletin de Baia de Fier. De voie, de nevoie, s-a afişat cu candidatul USL la primăria Baia de Fier, Constantin Mihuţescu, condamnat recent în dosarul „bani pentru partid” la un an de închisoare cu suspendare, pentru trafic de influenţă. O gafă majoră pentru un premier care se prezintă drept un procuror care are legea în ADN.

Gafa majoră a lui Victor Ponta de a se afişa cu un primar condamnat penal în ziua votului nu a putut fi reflectată aşa cum se cuvine de televiziuni, pentru că normele Consiliului Naţional al Audiovizualului interzic politicienilor să spună la televizor cu cine votează. O chichiţă de care s-a folosit şi Victor Ponta pentru a nu comenta opţiunea lui pentru un primar penal, dovedit şi condamnat definitiv.

Politica nu se termină însă cu ziua votării, astfel că gafa lui Ponta va fi fără îndoială exploatată la maximum de adversarii săi politici, ori de câte ori premierul se va da drept apărător al legii. Până la urmă e dreptul fiecăruia să voteze cu cine doreşte şi este evident că un şef de partid votează cu candidaţii partidului pe care îl conduce. Faptul că se afişează cu primarii penali la vot este însă un semnal care va ajunge şi la Comisia Europeană, şi la ambasadele străine, dar şi la alegătorul de rând, care nu mai ştie cine şi dacă mai face cineva dreptate în ţara asta. Pentru că s-a dovedit de-a lungul vremii că numai corupţii altora sunt răi, nu şi cei care îi aduc voturi lui Victor Ponta.

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: