Într-un roman scris în 1962 (”Omul din castelul înalt”), celebrul autor american de S.F. Philip K. Dick creează o distopie plecând de la premisa că naziștii au câștigat Al Doilea Război Mondial. Statele Unite sunt sub controlul lui Hitler și-al oamenilor lui (cam cum Europa de Est a rămas sub control rusesc, în realitate), populația Africii a fost exterminată, iar americanii de rând trăiesc în teroarea totalitarismului. Este o carte sumbră, pe care o citești cu inima strânsă, o versiune a istoriei care știi că nu a fost deloc departe să fie adevărată.

Dar eu am una mai sumbră și e cu PSD. Se petrece într-o Românie așa cum visează Bogdan Diaconu și ceilalți naționaliști și conservatori de coada vacii, adică într-una care nu e nici în NATO, nici în UE. O democrație mișto, 100% românească, pe care o autoadministrăm. Democrație totală la români! Ce coșmar!

Sigur, NATO și UE ne cer bani, ne impun chestii, ne tratează cu aroganță, ne răpesc din suveranitate și din independența ca nație, dar, și dacă ar face toate astea de o sută de ori mai agresiv, imaginea unei Românii în care mafioți ca Ponta sau Ghiță nu au nici o opreliște este mult mai înspăimântătoare decât aceea a unei lumi conduse de naziști. Pentru că naziștii aveau și ei un cod moral bazat pe rigoare nemțească, fapt care lui Ponta și Ghiță le lipsește cu desăvârșire. O scurtă privire la vecinii moldoveni, acaparați de lumea interlopă, de mafioții-securiști ruși infiltrați care le pun cizma pe grumaz, devastată de sărăcie și mai ales de lipsa acută de orice speranță, ne face să înțelegem cam cum am fi noi, fără Occidentul venit pe-aici, cu interesele lui, e drept, dar cu interese care în multe puncte coincid cu ale noastre.

N-am stat să număr al câtelea dosar este acesta deschis pentru spălare de bani, în care Ponta e acuzat c-a luat de la Ghiță vreun sfert de milion ca să-i maseze prostata lui Tony Blair, timp în care englezoiul, șmecher și durându-l fix în cur de soarta României, îi făcea campanie ochelaristului mitoman și hoțoman. În orice caz, sunt multe. Și altceva e cu adevărat groaznic: că până și în situația asta, cu UE și NATO veghind atente la ce banditisme mai executăm, alde Ponta și Ghiță au, totuși, o putere incredibilă, o influență inadmisibilă și, mai ales, un tupeu înfricoșător de a continua să se vrea părtași (și în bună măsură chiar să fie) la viața publică. Vă imaginați cum ar fi fost ăștia doi în absența unor instituții care să stea cu ochii pe ei, de la cele europene la cele de justiție și de la alea financiare la presă? Ar fi fost mai rău decât în cartea lui Dick, așa ar fi fost.

Se zice că binele învinge. Pe termen lung, s-ar putea să fie așa. Doar că noi, nefericitele victime ale luptei Binelui cu Răul, s-ar putea să nu prindem acel termen lung. Așa că, pe termen scurt, nu ne putem dori decât un lucru: ca Ponta și Ghiță să ajungă acolo unde nu prea intră nici soarele, nici televiziunile, nici internetul. La mulți ani!