Ponta şi Videanu s-au ameninţat la televizor

Deputatul PSD de Gorj Victor Ponta a fost acuzat ieri la Realitatea TV de către ministrul Economiei, Adriean Videanu, ca urmare a afacerilor făcute cu colegul său de partid Dan Şova în Gorj. Mai exact, Videanu a spus că prin Casa de avocatură Şova au fost căpuşate companiile energetice din Gorj, iar Complexul Energetic Rovinari chiar ar fi făcut plangere la Parchet. Milioane de euro au plecat din complexuri la Casa Şova. Victor Ponta a intervenit telefonic şi a spus că are dovada că el personal nu a semnat niciun contract cu cele două complexuri şi i-a spus lui Videanu că, dacă am trăi într-o ţară normală, ar trebui să ajungă coleg de celulă cu Manţog. În replică, Videanu i-a transmis lui Ponta că el va fi cel care va da cu subsemnatul în faţa procurorilor.

Victor Ponta a fost în perioada 2007-2008 senior partener la Casa de avocatură Şova şi asociaţii. În aceeaşi perioadă, Casa Şova a încasat milioane de euro din contractele de asistenţă juridică cu complexurile energetice Turceni şi Rovinari, iar Victor Ponta a câştigat sute de mii de euro din activitatea de avocatură. În apărarea sa, Ponta spune că nu s-a ocupat de cauzele comerciale ale Casei Şova, ci numai de cele penale, dar nu a spus niciodată cât dintre veniturile din avocatură provin de la Şova. Dovezile de nevinovăţie la care face apel Ponta se referă la două adrese primite de la conducerile celor două complexuri în care se arată că el personal nu a avut niciun contract şi nu a încasat niciun leu. Doar că afacerea s-a derulat prin intermediul Casei Şova, iar se semnat acte au semnat alţii.

Ponta s-a retras din calitatea de senior partener la Casa Şova la începutul acestui an, motiv oficial fiind numirea sa ca ministru. Şi Dan Şova, ales deputat PSD de Olt, a renunţat la propria casă de avocatură, motivând că vrea să se dedice avocaturii. În fapt, contractele de milioane de euro făcute de respectiva casă de avocatură cu multe instituţii şi companii se stat au intrat în atenţia organelor de anchetă.

Vizualizări: 75

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: