Popeangă: Am avut discuţii la nivel central cu PNL şi PSRO

Deputatul PSD, Vasile Popeangă, nu s-a decis încă spre care formaţiune politică va face pasul final, acesta declarând ieri că are oferte şi de la PNL, şi de la PSRO. Popeangă neagă faptul că ar fi purtat discuţii cu deputatul Scarlat Iriza, cel care se ocupă în Gorj de PSRO, deşi acesta anunţase public săptămâna trecută că Popeangă i se va alătura în cadrul partidului.

Rep.: Domnul Iriza a spus că de la 1 septembrie veţi fi membru PSRO. Aşa este?

V.P:  Vreau să spun că nu am purtat niciun fel de discuţie cu domnul Iriza, este o ofertă pe care probabil dumnealui mi-o face, nu am făcut nici analize, nu am luat nicio decizie în sensul acesta. Orice om politic face declaraţii. Am luat-o ca pe o ofertă, ca orice ofertă o iei în calcul şi o analizezi. Deocamdată nu am luat niciun fel de decizie.

Rep.: Este dispus chiar să vă dea funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene. Aţi accepta?

V.P.: Nu am discutat, nu am purtat aceste discuţii, nu am negociat nicio funcţie. Iau în calcul această ofertă, dar nu am luat o decizie finală. Eu nu sunt un demagog, nu sunt un ipocrit. Eu recunosc, şi sunt foarte cinstit din punctul acesta de vedere, că am avut direct discuţii la nivelul central al PNL şi PSRO. Asta nu înseamnă că am luat o decizie sau că am de unde alege. Este greu acum să fac o apreciere, e posibil să iau o decizie, e posibil să nu iau o decizie, dar e greu de apreciat pentru că viaţa politică este foarte dinamică şi este dinamică de la zi la zi.

Rep.: Mai speraţi la un mandat de deputat din partea PSRO?

V.P: Nu m-am gândit la asta, v-am spus, analizez în acest moment toate situaţiile. Dacă PSRO se va structura bine la nivelul judeţelor e o formaţiune care poate să aibă şanse frumoase şi la alegerile locale din 2016 şi la parlamentare, pentru că vine într-un moment în care în PSD există situaţia asta neclară, la PNL sunt neînţelegerile care sunt şi este singura formaţiune care poate să atragă.

Vizualizări: 131

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: