Prefectul Andrei, furios pe „caşcarabetele“ de la Rânca

Prefectul de Gorj, Liviu Andrei le-a pregătit surprize cabanierilor din Rânca spre sfârșit de an. Vrea disciplină și simț de răspundere în stațiune așa că îi avertizează încă de pe acum pe proprietarii de case de vacanță din Rânca. ”Eu știu că în acest moment nu mai este nici măcar un loc liber la Rânca de sărbători așa că îi avertizez pe presupușii proprietari de case de vacanță că sunt cu ochii pe ei dacă cumva închiriază fără forme legale. Știu și ce prețuri practică, între 80 și 140 de milioane. Îi avertizez că anul s-ar putea încheia prost pentru ei și ar putea începe și mai prost”, a declarat Liviu Andrei, prefectul județului. Cât despre tarabele amplasate ilegal la Rânca, Andrei este hotărât să se ducă personal cu grederul să le pună la pământ. ”Le-am spus că nu vreau să mai văd așa ceva la Rânca, nu e posibil să stai cu cârnații atârnați pe acolo ca la bâlci. Dacă nu înțeleg, mă duc personal și le pun cașcarabetele la pământ cu grederul”, a adăugat Andrei.

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: