Primarii, aşteptaţi cu proiecte la GAL Parâng

Primarii din şapte comune gorjene sunt aşteptaţi să-şi depună proiectele la Grupul de Acţiune Locală Parâng până la data de 31 mai. Fiecare administraţie locală are posibilitatea de a beneficia de fonduri în cuantum de aproximativ 180 de mii de euro pentru infrastructură. Proiectele vor fi evaluate de către o comisie de specialitate, iar în cazul în care unele nu vor fi declarate eligibile, banii care se cuvin comunei respective vor fi împărţiţi celorlalte localităţi.

Grupul de Acţiune Locală (GAL) Parâng va împărţi aproximativ 1,6 milioane de euro localităţilor membre. Această asociere este constituită nouă localităţi: Alimpeşti, Baia de Fier, Bengeşti-Ciocadia, Bumbeşti-Piţic, Crasna, Polovragi, Scoarţa, Novaci (Gorj) şi Alunu (Vâlcea). Singura administraţie care nu putea depune proiecte pentru a obţine fonduri în vederea demarării unor investiţii pe infrastructură este Primăria Novaci, care va fi privată de această facilitate din cauza statutului de oraş al localităţii.

Potrivit conducerii Grupului de Acţiune Locală, proiectele trebuie depuse până la sfârşitul lunii mai. „Începând de săptămâna viitoare vom demara sesiunea de depunere a proiectelor pentru Măsura 322. Prin intermediului Grupului de Acţiune Locală Parâng derulăm proiecte pe Măsurile: 111, 112, 121, 312, 322, 421, 313. Reprezentanţii administraţilor locale sunt aşteptaţi cu proiectele până la data de 31 mai. Pentru fiecare primărie avem câte 183 de mii de euro, fonduri europene nerambursabile. Am luat legătura cu primarii, iar aceştia au spus că deja au proiectele aproape finalizate”, a declarat Gheorghe Epure, preşedintele GAL Parâng.

În cazul în care proiectele unei localităţi nu vor fi declarate eligibile, banii cuveniţi comunei respective vor fi împărţiţi celorlalte. „Proiectele vor fi evaluate de către o echipă de selecţie formată din reprezentanţii GAL, apoi vor fi avizate de către SAPARD Târgu Jiu, după care vor fi trimise la Craiova. Există riscul ca proiectele unei localităţi să nu fie declarate eligibile. În acest caz banii cuveniţi comunei respective vor fi împărţiţi celorlalte localităţi membre”, a menţionat Gheorghe Epure.

Primarii vor drumuri şi utilităţi

Cei mai mulţi primari vor să-şi reabiliteze drumurile din comună cu banii pe care îi vor primi de la GAL. „Am solicitat 9 miliarde de lei vechi pentru reabilitarea unor drumuri comunale care fac legătura cu Staţiunea Săcelu”, a declarat Aurelian Cotârlău, primarul comunei Scoarţa. Şi edilul de la Bengeşti Ciocadia spune că va investi banii în asfaltarea drumurilor din comună. „Banii există, facem cererea de finanţare, iar prin iulie-august vom începe lucrările de asfaltare a două drumuri săteşti”, a precizat Victor Geogia, primarul de la Bengeşti-Ciocadia.

Edilul local de la Polovragi vrea să folosească banii europeni pentru mărirea capacităţii de apă. „Vom primi aproximativ 182.500 de euro. Vom folosi aceşti bani pentru mărirea capacităţii de apă. Vrem să captăm un izvor şi să venim cu o conductă paralelă până la bazinul de depozitare, pe o distanţă de 3,5 kilometri”, a declarat Ştefan Făsuescu, primarul comunei Polovragi.

La rândul său, Primăria Alimpeşti va cheltui o parte din fondurile repartizate de către GAL tot pentru modernizarea reţelei de alimentare cu apă. „Cu cei 180 de mii de euro pe care îi vom primi, vom reabilita sediul primăriei şi vom amenaja un foraj la rezervorul de apă pentru a nu mai avea întreruperi pe sistemul de alimentare”, spune Elena Mosor, primăriţa de la Alimpeşti.  

Vizualizări: 178

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: