Pupăzan: „Nu suntem supuşi presiunilor politice“

Furtul anului sau minciuna anului. Acestea sunt cele două etichete extreme atunci când vine vorba despre o aşa zisă lipsă a 2,5 milioane de tone de cărbune din depozitele carierelor Lupoaia şi Roşiuţa. Politicienii s-au pliat şi ei fiecare pe eticheta care le-a convenit.

Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a declarat că este surprins de schimbarea de direcţie pe care a luat-o cazul privind o presupusă dispariţie a milioane de tone de cărbune din depozitele EMC Motru. Iniţial s-a vorbit despre cel mai mare furt de cărbune din istorie, fiind invocată în acest sens o notă de constatare prin care doi comisari ai Gărzii Financiare Gorj au stabilit că în depozite nu apare o cantitate de aproape 2,5 milioane de tone de lignit care ar fi fost extrasă din carierele Lupoaia şi Roşiuţa. SNLO a reacţionat însă rapid şi a dat publicităţii două comunicate de presă prin care a argumentat faptul că furtul anului este de fapt minciuna anului. Conducerea SNL Oltenia a susţinut că acuzaţiile celor de la Gardă sunt absurde şi imposibile, deoarece 2,5 milioane de tone este producţia unei cariere pe un an. „În primul rând nu puteam produce o asemenea cantitate, pentru că ar fi însemnat să avem o productivitate a muncii mai mare decât permit utilajele. În al doilea rând, un furt de asemenea amploare, adică de ordinul a câteva navete de tren zilnic, timp de doi ani şi jumătate, fără să vadă nimeni, este imposibil“, au fost doar câteva din argumentele lui Daniel Burlan, directorul general al SNLO.

Mai mult, conducerea SNLO a mers mai departe şi a contestat nota de constatare a celor doi comisari. Contestaţia a fost depusă la şeful Gărzii Financiare Gorj, Ion Pupăzan. În paralel, SNLO a făcut plângere penală împotriva celor doi comisari şi a anunţat că va solicita daune de imagine Gărzii Financiare.

„Bănuiesc că sunt presiuni politice“

Călinoiu şi-a ales să fie de partea celor care susţin că la Motru a avut loc furtul anului. Nemulţumit de faptul că lumea s-a cam prins că este doar o minciună gogonată, Călinoiu a dat vineri o declaraţie prin care îl acuză pe şeful Gărzii Financiare Gorj că exercită presiuni asupra comisarilor care au făcut controlul. „Bănuiesc că sunt presiuni politice deşi nu mi-aş dori să fie astfel de presiuni, deşi, la nivelul comisarului şef al Gărzi Financiare sunt unele neliniştiri de care acesta a dat dovadă în comportamentul său. S-a dispus, de asemenea, extinderea cercetării celor care au exercitat activitatea de control la Motru şi dispunerea lor pentru a fi analizaţi de comisia de disciplină. Nu văd corect acest lucru, pentru că nu a fost finalizat, nici analizat actul de control, nu s-a pronunţat nicio instanţă şi este doar un act de evaluare care stă la baza luării deciziilor de către organele abilitate“, a spus Călinoiu.

Pupăzan respinge acuzaţiile lui Călinoiu

În replică, Ion Pupăzan respinge categoric acuzaţia potrivit căruia el sau alţi angajaţi ai Gărzii Financiare ar fi supuşi la presiuni politice. „Astfel de afirmaţii sunt total neadevarate şi nefundamentate. Privitor la comisarii GF Gorj menţionez că până în prezent nu s-a decis luarea unei măsuri de orice natură care să ducă la concluzia că sunt persecutaţi“.  Pupăzan susţine faptul că SNLO a contestat la Garda Financiară doar nota de constatare, motiv pentru care este normal să se facă verificările necesare pentru a fi dat un răspuns la contestaţie. În privinţa celor doi comisari, Pupăzan spune că nu există la GF vreo plângere împotriva acestora şi nu are cunoştinţă dacă există plângeri depuse la parchet.

INTERESE OBSCURE

Și parlamentarii PDL au acordat săptămâna trecută atenție acestui caz. Cei doi au adresat trei întrebări ministrului de Interne Dan Nica, din care doresc să afle care este mecanismul si mai ales care sunt motivele pentru care instituții importante ale statului inventează furturi absurde.

Vizualizări: 46

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: