Răspunsul specialiştilor de la Craiova se lasă așteptat

Răspunsul de la Craiova în cazul celor doi medici acuzați de moartea bebelușilor se lasă așteptat. Au trecut deja două săptămâni de când președinta Comisiei de Disciplină, Sanda Mischie, a trimis Spitalului Clinic Județean de Urgență din Craiova, în atenția profesorului Nicolae Cernea, dosarele medicilor din Novaci și Târgu-Cărbunești. Sanda Mischie a refuzat să își pună semnătura pe decizia completului de judecată, care a stabilit ca medicul Damian Dițescu să fie sancționat cu  avertisment, dorind ca la dosar să existe și părerea unui medic specialist de la o instituție ierarhic superioară. ”Aș dori și eu să îl primesc și eu cât mai repede, dar îmi e jenă și mie să insist la un profesor universitar. Când am trimis dosarele am rugat ca, în măsura posibilităților, să trimită cât mai repede răspunsul pentru că și eu doresc soluționarea acestor dosare. Până acum nu am primit însă nimic”, menționează Sanda Mischie, președinta Comisiei de Disciplină Gorj.

Vizualizări: 93

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: