Recompense pentru profesori

Aproximativ 60 de profesori care au pregătit olimpici naţionali vor fi recompensaţi de autorităţi. Consilierii locali au aprobat, în şedinţa de ieri, alocarea a 400 milioane de lei pentru premierea cadrelor didactice ai căror elevi au obţinut rezultate deosebite la olimpiadele şi concursurile naţionale în anul şcolar 2008-2009. Premiile acordate profesorilor vor avea aceeaşi valoare ca şi cele ale elevilor astfel: Premiul I-2000 lei, Premiul II-1500 lei, Premiul III-1000 lei, Menţiune-500 lei, Premiul Special- 200 lei şi Menţiune Specială-70 lei. Profesorii îşi vor primi banii pe card, în baza listelor întocmite de Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj. De asemenea, cadrele didactice vor fi felicitate pentru activitatea desfăşurată în cadrul festivităţilor de deschidere a noului an şcolar, după a precizat Vasile Antonie, inspector general adjunct al ISJ Gorj. 

Vizualizări: 129

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: