Reduceri mari la vacanţele la munte

Hotelierii români şi străini au anunţat reduceri de până la 40% în staţiunile montane începând din această lună. Dacă de Revelion, agenţiile de turism din Gorj au vândut doar 10- 20% din bilete, în această perioadă se aşteaptă ca profitul să crească datorită preţurilor mici cerute de hotelieri.

Agenţiile de turism din Gorj au oferte foarte tentante pentru cei care nu au avut posibilitatea de a-şi petrece cel puţin un week-end la munte în acest sezon. Dacă în perioada sărbătorilor de iarnă preţurile erau foarte ridicate, începând cu jumătatea lunii ianuarie costurile unei vacanţe încep să scadă cu 20-40 de procente. Reducerile au fost anunţate deja atât de hotelierii români cât şi de cei străini.

De exemplu, în Poiana Braşov, la un hotel de 4 stele se va plăti pe noapte/persoană, cu mic dejun inclus, circa 80 de euro, faţă de 105 euro cât era în perioada sărbătorilor de iarnă. Şi hotelierii din Sinaia vor scădea tarifele la cazare, în perioada 15 ianuarie- 30 aprilie. Astfel, la un hotel de trei stele se va plăti pentru o cameră dublă, cu mic dejun inclus, suma de 150 de lei, faţă de 210 lei ca în prezent. Chiar şi vacanţa de iarnă petrecută în străinătate, în această perioadă, costă mult mai puţin decât luna trecută. “În staţiunile montane din Bulgaria, la hoteluri de trei sau patru stele, se plăteşte în luna ianuarie între 30-32 de euro/persoană/ noapte, cu mic dejun inclus. La aceleaşi hoteluri în perioada sărbătorilor de iarnă preţurile variau între 45-50 de euro/ persoană/ noapte. Copiii peste 12 ani beneficiază de reducere de până la 50%“, a declarat Diana Vlădoiu, operator turism. Şi circuitele în Egipt au fost ieftinite. Astfel, în perioada ianuarie-februarie, un circuit de 11 zile în Egipt costă 1000 de euro de persoană, comparativ cu perioada sărbătorilor de iarnă când preţul ajungea la 1300-1400 de euro/ persoană. Pachetul include 11 nopţi de cazare cu demipensiune, croazieră pe Nil, ghidul român şi transportul cu autocarul.

Vizualizări: 97

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: