Reforme și alte dezastre

Gata, ne-am terminat și floricelele. Ne-am săturat de scandalul de PSD până peste cap. Ne mai amuză doar faptul că pesediștii îi spun țigănelii ”reformă”. Și ne mai încălzește așa, temporar și subțirel, când vedem certându-se odioși ca Ivan și Firea. Chiar, v-am spus ce găsești la o partidă de sex în grup cu Gabriela Firea? Bărbați în toată Firea.

Și, dacă tot am luat-o pe panta bancurilor, am unul foarte bun și despre reforme. E drept, este despre reforma din România, dar cu bucurie remarcăm faptul că în PSD se produc cam același gen de schimbări.

Cică la un moment dat englezii se trezesc că s-au săturat să fie ei mai speciali, cu circulația pe partea stângă, și vor să intre în rândul lumii și să treacă la volan pe stânga și mers pe dreapta. Dar neavând know-how-ul să facă această trecere care ar fi dat tot regatul peste cap, specialiștii englezi se duc să ceară consultanță nemților, gândind-se că germanii știu să facă mașini și să implementeze cam orice, deci imposibil să nu se priceapă să-i sfătuiască și pe ei. La întâlnirea la nivel înalt dintre englezi și nemți, aceștia din urmă recunosc însă că nu au idee cum să facă trecerea de la circulația pe stânga la cea pe dreapta și îi sfătuiesc pe englezi să se adreseze italienilor, în calitate de popor inventiv, bașca una dintre cele mai spectaculoase circulații (a se vedea nebunia cu scuterele și mașinile mici de la Roma). Ajunși în Italia, însă, englezii se trezesc refuzați și de macaronari, aceștia recunoscând că nu se pricep, dar direcționându-i către români cu argumentul ”ăia sunt într-o reformă perpetuă de vreo 25 de ani, dacă nici ei nu se mai pricep la schimbări, atunci nu se mai pricepe nimeni”. Ajung așadar britanicii la București, se întâlnesc cu o delegație de specialiști români extrem de bine plătiți și cu fețe de oameni serioși, care ascultă atent ce doresc oaspeții lor, după care cer un timp de gândire de o săptămână, promițându-le însă că au venit unde trebuie și cu siguranță vor fi mulțumiți de soluția pe care o vor găsi. După o săptămână, liderul specialiștilor români ia cuvântul în fața delegației britanice: ”Stimați oaspeți, pentru început trebuie să știți că reforma e un proces îndelungat și minuțios, care trebuie pregătit pas cu pas și făcut treptat, cărămidă cu cărămidă, pentru că nici o trecere bruscă nu va fi de durată. Așadar, soluția noastră este ca, în primul an, autoturismele să continue să meargă pe banda stângă și doar camioanele să meargă pe dreapta.”

Aceeași senzație mi-o lasă și reforma pe care o tot încearcă PSD-ul și le doresc rezultate la fel de promițătoare cum vor fi avut englezii, dacă urmau sfatul românașilor.

Vizualizări: 129

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: