Regulament nou pentru acordarea biletelor în CEO

Membrii Comisiei Paritare din Complexului Energetic Oltenia au discutat ieri despre un nou regulament de acordare a sumelor pentru biletele de odihnă şi tratament. Bugetul pentru aceste bilete este de 13 miliarde, iar anul trecut a fost 17 miliarde de lei vechi. Sindicalistul Mitrescu spune că administraţia a propus ca biletele de odihnă să fie cumpărate şi achitate de angajat, iar compania să plătească partea sa în decurs de 50 de zile. „Eu cred că în acest fel nu îşi vor mai lua bilete pentru că cine îşi permite să plătească tot biletul şi apoi să primească bani într-o lună sau până la sfârşitul anului dacă nu sunt bani. Compania dă 65% din valoare, angajatul 35 %, dar noi la Rovinari făceam licitaţii cu firme serioase şi le luam oamenilor bilete, iar partea lor de 35% putea să fie achitată în rate şi era mai simplu“, a declarat Mitrescu. Întrebat dacă licitaţiile erau câştigate de firmele sindicatelor, Mitrescu a declarat că nu a avut contracte cu agenţia Turism Sind, ce aparţine sindicatelor. Sindicalistul Mitrescu a mai spus că toţi liderii de sindicat lucrează acum la o propunere pe care o vor face conducerii CEO, în speranţa că se va renunţa la acest nou regulament. La fosta SNLO nu va fi nicio schimbare pentru că modul de achiziţie a biletelor este cel propus acum de administraţie. (M.B.) 

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: