Relele din lume. Azi, două

Sunt câteva lucruri care mi se par de neiertat la omul modern. Unul este lipsa de compasiune și empatie. Nu pot să cred că un om poate fi cu adevărat inteligent, modern și bine informat, dar în același timp să fie un om rău. Cred că așa ceva se întâmplă doar în cazul prezenței unor probleme psihice. Nu înțeleg lipsa acelui exercițiu minim de a te pune în pielea celuilalt. Nu înțeleg cum poate cineva să-i urască pe refugiații care vin, cu copiii în brațe, nemâncați și nebăuți, pe coastele europene. E ultima lor șansă la viață. Și-au cheltuit toți banii ca să ajungă acolo în niște bărci care sunt dezastre maritime ambulante,  ticsite de oameni și care stau să se scufunde. O călătorie sinonimă cu scăpatul din infern îi costă de sute de ori mai mult decât ne-ar costa pe noi avionul ca să mergem în același loc. Nu ai cum să nu te gândești cum te-ai fi simțit tu dac-ai fi fost sirian aflat în situația disperată de a fi prins într-un război civil în care nu mai există oameni buni și în care nimeni nu protejează civilii; din contră.

Un alt lucru pe care îl detest este minciuna. De aceea am scris mereu agresiv împotriva celor de la Antena 3 (am pierdut, de altfel, și un proces cu Oana Stancu; nu pentru că aș fi mințit, ci pentru că am jignit-o sau ceva), de aceea am o problemă și cu Victor Ponta. În situații mărunte de viață sau chiar în profesie minciuna poate părea benignă. Nu este. Să vă spun o poveste.

În Coreea de Nord, pe 15 august se serbează ”Ziua Eliberării Naționale”. Nu mă întrebați de ce s-au eliberat, practic liderii nord coreeni ar putea să spună poporului că s-au eliberat de orice, de la marțieni la balene ucigașe. Asta e și problema, de fapt. Că în Coreea de Nord s-a mințit atât de mult și atât de eficient încât populația a devenit inertă. Priviți imagini deacolo și îngroziți-vă, pentru că acelea sunt efectele pe termen lung ale minciunii sistematice. Oameni spălați pe creier care îi adulează pe cei care îi torturează, într-un sindrom Stockholm exarcebat. Nici o sclipire de nemulțumire în ochi sau în gesturi, nici o umbră de îndoială, dragoste care pare sinceră (și poate chiar e, dacă nu stăm să ne aplecăm asupra sensului real al termenului).

Ei bine, săptămâna trecută, de Ziua Națională, generosul Kim Jong-Un a aunțat poporul că în țara lor va cânta, PENTRU PRIMA OARĂ, o formație străină. Cetățeni aleși pe sprânceană au fost aduși la căminul cultural, iar acolo s-a produs maiestuoasa formație. Care nu a fost nici Rolling Stones, nici U2, nici Pink Floyd reuniți, ci niște sloveni obscuri care cântă un rock oribil, cu versuri împănate de fascism, anarhism și antioccidentalism. Pe lângă versurile pe care oricum oamenii din sală nu le-au înțeles, a fost muzica, vai, muzica! O râgâială continuă, un gore rock oribil, ceva complet sinistru. Spectatorii au ascultat până la capăt cu un ton neutru și un zâmbet politicos pe față, iar la finalul fiecărui cântec au aplaudat călduros. Dacă le-a plăcut? Evident că nu, ce putea să-ți placă? Dar niște oameni care au fost mințiți o viață întreagă pot fi mințiți cu ușurință și că, de fapt, le plac anumite chestii. I-au mințit ei că le place foamea și sărăcia, darămite muzica proastă.

Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: