Reorganizarea CE Oltenia, între amatorism și politică (9)

Zilele trecute am avut privilegiul să urmăresc interviul pe care l-a dat cea mai puternică femeie din România,  Mariana Gheorghe, director general al PETROM, realizatoarei emisiunii „Profesioniștii”, Eugenia Voda. Femeia despre care se vorbește mult, dar nu se știe mare lucru, a dovedit pe parcursul întregii emisiuni că, indiferent de întrebările incomode pe care ți le pune un jurnalist, dacă ai clasă poți să răspunzi cu eleganță, iar dacă ai creier poți sa răspunzi în așa fel încât să înțeleagă și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și nenea Ion de la Cucuieții din Deal. Am făcut rapid o paralelă între acest director general care conduce cam același număr de salariați ca şi Ciurelul nostru de la Gorj și m-a cuprins amărăciunea.

Devoalându-și cariera începută la Lupeni cu mulți ani în urmă și culminând cu actuala poziție pe care o ocupă în fruntea celei mai profitabile și bine ancorate  societăţi comerciale cu capital majoritar străin, Petrom, mi-a adus aminte de actualii conducători ai Complexului Energetic Oltenia.  În afară de numărul aproximativ egal de angajați pe care-i conduc, aceștia nu au nimic în comun cu personajul care mi-a stârnit admirația, deși nu de puține ori Ciurel și Răuț, artizanii celei mai năucitoare reorganizări de activitate din istoria colosului din Gorj, au afirmat în diverse ocazii că nu fac altceva decât să copieze metodele moderne de conducere implementate la Petrom. Măcar dacă ar fi așa ar fi fost foarte bine. Că habar nu au cum să conducă societatea aflată în pragul dezastrului, cu toată promisiunea de a fi listată la bursă, o dovedește realitatea, care ne arată că mai mult decât să se certe cu dușmanul lor Condescu și să-l manipuleze pe Rușeț nu pot sa facă.

Secretomania acoperă prostia...

Nu-i nici o rușine să preiei metode deja validate de alte societăţi comerciale, dacă ai în gând, nu neapărat, să eficientizezi activitatea, dar măcar să o menții pe linia de plutire. Pornind de la acest adevăr, o minimă obligație pe care ar avea-o pentru căciula de bani pe care o încasează în fiecare lună de la societatea pe care cred ca o conduc , ar fi trebuit să-i îndemne sa studieze site-ul societății la care se raportează, Petrom. Dacă ar fi făcut-o ar fi văzut că fiecare membru al Consiliului Director precum și membrii Consiliului de Supraveghere au CV-uri impresionante, care impun respect oricât de cârcotaș ai fi sau oricât de mult nu ți-ar plăcea prețul benzinei. Vă închipuiți ce s-ar întâmpla daca pe site-ul Complexului Energetic Oltenia ar fi afișate CV-urile Consiliului Director și Consiliului de Supraveghere? Am afla cu toții ce mari unități de profil a condus Ciurel cât a fost în Australia, ce-l recomanda pe Răuț pentru funcția de director de resurse umane în afara de faptul că e obișnuit cu dosarele de pe vremea când era securist la Turceni și multe alte amănunte...

Ori, lăsând de izbeliște minima transparență de care ar trebui sa dea dovadă, cred că-i vor păcăli pe investitorii străini  care, după cum declară ei din când în când, așteaptă cu înfrigurare să cumpere acțiuni prin bursă. Poate după ce Guvernul, ca reprezentant al statului, va pierde majoritatea în aceasta companie vor veni într-adevăr profesioniștii care vor trage cu tăvălugul peste amatorii politruci de acum.

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: