România cere postul de comisar european pe energie

Preşedintele PSD Bruxelles, Dan Luca, a declarat, marţi, corespondentului Mediafax că România se află printre primele trei state ale UE din punctul de vedere al independenţei energetice. "România are un profil energetic foarte bun, astfel că ar trebui să încerce să obţină următorul comisar european, după alegerile europene din 2014, pe Energie. Ca independenţă energetică de ţară, noi suntem printre primele trei state din Uniunea Europeană. Avem un profil foarte bun şi pe energia regenerabilă", a spus Luca.

El a subliniat că politica energetică a UE întâmpină, încă, dificultăţi în realizarea obiectivelor sale majore, precum asigurarea accesului la energie la preţuri rezonabile, garantarea siguranţei aprovizionării, scăderea emisiilor de dioxid de carbon, creşterea eficienţei energetice şi energiei produse din surse regenerabile, întărirea pieţei interne a energiei. "De cele mai multe ori, politica energetică este privită ca o chestiune deosebit de sensibilă, de interes naţional, prin care unele state membre îşi propun să devină mai puternice şi mai influente ca altele. Chiar dacă interdependenţa statelor în sectorul energetic este o caracteristică esenţială, ţările membre continuă să ia decizii unilaterale care, de cele mai multe ori, duc la creşterea fluctuaţiei preţurilor la energie. În prezent, niciun stat membru nu poate asigura pe cont propriu aprovizionarea cu energie a cetăţenilor, şi mai ales la preţuri acceptabile", a menţionat Dan Luca. (M.F.)

Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: