România, exportator de energie

Producția de energie electrică a fost anul trecut de 64,863 TWh, cu aproximativ 10,5% mai mare față de cea din anul 2013, iar România a fost exportator net, soldul import-export fiind de minus 7,123 TWh, conform unui raport al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei. Consumul intern a fost de circa 57,74 TWh, cu 1,9% mai mare decât cel din 2013. “Referitor la mixul de resurse, o dată cu creșterea puterii instalate în centralele electrice regenerabile eoliene și fotovoltaice, a crescut implicit ponderea acestora în mixul de producție, ajungându-se în anul 2014 la o pondere de 9,56% a producției eoliene (8,05% în anul 2013) și respectiv 2,52 % a producției fotovoltaice (0,70 % în anul 2013). Se remarcă însă o scădere de 3,54% a producției de energie în centralele electrice pe hidrocarburi, de la 15,5% în anul 2013, la 11,96% în anul 2014 și respectiv a producției generate în centralele electrice pe cărbune de 1,7%, de la 29,65 % în anul 2013 la 27,95% în 2014”, se menționează în raport.

În ceea ce privește producția hidroelectrică, având în vedere că debitul mediu al Dunării s-a menținut la o valoare ridicată, respectiv 6.019 mc/s, procentul producției hidroelectrice a fost de 29,22%, înregistrând o creștere de 3,47% comparativ cu 2013. (A.P.)

Vizualizări: 122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: