Magistraţii sunt prima categorie socială căreia i s-a recunoscut un statut de nivel european, salarizare mai mult decât generoasă, inamovibilitate, independenţă si cea mai mare parte a problemelor cu care se confruntă, evoluţia profesională, controale etc., efectuate de CSM, organism ales de către magistraţi. Asta se întâmplă de mai bine de 5 ani, cu ce rezultat, se vede bine de fiecare în România, iar de la Bruxelles nu am scăpat de monitorizare, ceea ce înseamnă mari lacune în efectuarea corectă a actului de justiţie. Cine poartă o mare parte din vină? Înşişi magistraţii, organizaţi în CSM, organism care a devenit mai mult un sindicat care e dispus mai degrabă să ascundă oricând gunoiul sub preş, decât sa fie un promotor al reformelor şi care a dovedit că nici măcar nu este în stare să facă o justiţie unitară, pentru aceleaşi cauze să fie aceleaşi sentinţe. Nu a reuşit să responsabilizeze magistraţii pentru deciziile care le iau, procesele la CEDO curg şi tot statul plăteşte pentru erorile lor. CSM a dovedit în 5 ani că nu poate reforma justiţia din interior, că nu urmăreşte decât păstrarea avantajelor unei caste închise, fără nici o responsabilitate, justiţia alături de Parlament fiind, pe bună dreptate văzute ca fiind cele mai corupte şi ineficiente instituţii în Romania. 
Lidia Bărbulescu, preşedinta CSM, este un exemplar tipic de dinozaur cu puternice rădăcini comuniste, care pe baza pilelor şi relaţiilor a ajuns la conducerea CSM, care face tot ce poate pentru obstrucţionarea reformelor, care e păstrată în CSM ca o garanţie a sporirii nejustificate a avantajelor şi care, din când în când, e folosită să ne arate pisica. Recenta ei apariţie la televiziune, menită să ne convingă că noua lege a salarizării care le pune magistraţilor frână la nesimţire, precum şi calculul pensiilor pe acelaşi principiu pe care se calculează la toată lumea este nedrept pentru casta lor, m-a umplut de greaţă. Cu un tupeu greu de imaginat, „dizeoza” justiţiei române a avut curajul să ne spună nouă, celor 20 milioane de români cărora ni se comunică pe toate canalele că e criză şi trebuie să acceptăm să trăim mai rău, că pensia de 350 milioane lei pe care o are un coleg al ei este meritată. Aceleiaşi creaturi i se pare normal ca noi toţi să contribuim la bunăstarea colegilor ei pensionari plătind diferenţa de pensie pentru care magistraţii nu au avut contribuţii sociale. Tot la fel crede ea că metoda calculării pensiei magistraţilor făcute foarte simplu, adică 80% din veniturile brute încasate pe ultima lună de activitate, este în regulă.
„Dizeuza” cocoţată din Slatina la Bucureşti a ameninţat cu greva magistraţilor dacă nu li se lasă salariile aberante în pace şi dacă li se umblă la calculul pensiei motivând că ei sunt putere în stat. Aşa o fi, cucoană! Numai că dacă voi sunteţi putere în stat, noi, ceilalţi, suntem Statul, iar Statul are voie să facă ce vrea cu puterile lui. Pentru că n-a fost suficient să asistăm sideraţi la aberaţiile Bărbuleascăi, care de nervi că-i va scădea pensia nu-şi mai găsea articolele din lege, i-a sărit în ajutor din Moldova şi sindicalista şefă a magistraţilor, Mona Pivniceru, care a întrecut orice limită atunci când, cu superioritatea pe care i-o dă inamovibilitatea şi lipsa celor 7 ani de acasă, şi-a permis să spună că un judecător nu trebuie să aibă o pensie ca a ultimului nenorocit! Asta în contextul în care cu puţin timp înainte invitaţii televiziunii respective deplângeau soarta profesorilor care după ce că au salarii mici mai au şi pensiile cele mai mici. Practic, femeia cu voce de bărbat şi nume atât de adânc, Pivniceru, crede că magistratul trebuie musai să fie mai presus de lege! Cucoană, sau bărbat ce oi fi, nu vrei să pronunţi o hotărâre prin care pensia magistratului să poată fi lăsată moştenire copiilor care nu au încăput în sistemul atât de oropsit din care sugeţi ca de la vacă? În asemenea circumstanţe şi faţă de asemenea magistraţi îmi pot permite şi eu să zic: să vă fie ruşine, fă?