Sărbătoare și voie bună la Zilele Comunei Logrești

A devenit tradiție la Târgu-Logrești ca în fiecare an, de 6 august, să se organizeze Zilele comunei, dar și bâlciul. De trei ani se organizează și Festivalul „Hora din Străbuni”, iar denumirea nu este deloc întâmplătoare pentru că la Logrești, de 6 august, localnicii făceau hore în centrul satului. Anul acesta au participat la festival tinere talente din localități din Gorj, Dolj și Vâlcea.

Festivalul concurs „Hora din străbuni” a ajuns la cea de-a treia ediție în localitatea Logrești și a fost organizat și anul acesta cu ocazia zilelor comunei. La acest festival au participat tineri interpreți, formații de dansuri și tarafuri tradiționale din Gorj, Dolj și Vâlcea.

Primăria și Consiliul Local din Comuna Logrești au oferit diplome și premii în bani câștigătorilor. La secțiunea soliști vocali, premiul întâi a fost de 300 de lei, la dansuri Populare de 400 de lei, iar la tarafuri tradiționale de 250 de lei. Valoarea totală a premiilor acordate se ridică la suma de aproximativ 2500 de lei. „Comuna Logrești face parte din comunele cu tradiție în organizarea bâlciurilor anuale. Avem un bâlci de zeci de ani, iar de trei ani avem un festival, cu o denumire specifică pentru zona noastră și anume „Hora din Străbuni”. Este zi de sărbătoare și am organizat mai multe activități. Avem festivalul urmat de un spectacol susținut de Ansamblul Folcloric Doina Gorjului, iar ca invitați speciali avem pe Mariana Ionescu Căpitănescu și Gheorghe Roșoga. Seria activităților se va încheia cu un foc de artificii”, a declarat ieri Ion Băluță.

Localnicii s-au distrat

Și de această dată, bâlciul anual de la Logrești a adunat mii de localnici atât din comună, dar și din localitățile învecinate, care au venit să se relaxeze pentru că a fost sărbătoare, să cumpere ce au avut nevoie și să asculte muzică bună. De la această sărbătoare nu au lipsit nici tarabele cu mici și bere, dar nici tiribombele care au fost pe placul celor mai tineri. „A fost foarte frumos. Îi mulțumim domnului primar că se gândește și la noi și organizează bâlciul în fiecare an. Mai cumpărăm și noi ce avem nevoie, ascultăm muzică și mâncăm câte un mic. Ne mai odihnim și noi, că în rest numai muncă. Anul acesta este foarte frumos organizat. Spectacolul a fost deosebit. Avem primar bun, ce să mai”, a spus un localnic.

La zilele comunei Logrești a fost prezent deputatul din Colegiul 2 Mihai Weber, consilierul județean Andrei Maioreanu, vicepreședinta Consiliului Județean Mădălina Ciolocoi, dar și primari din comunele învecinate.

Vizualizări: 202

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: