Se reia lucrul la CE Rovinari

Ziua de azi îi aduce la lucru nu doar pe şefii centrali ai noii companii energetice, ci şi pe minerii din cadrul Complexului Energetic Rovinari, care revin la lucru după două săptămâni de șomaj tehnic. Directorul general Tiberiu Trotea declară că programul de lucru va fi reluat în condiţiile în care stocurile de cărbune din depozitele unităţii au scăzut la nivelul dorit de administraţie, activitatea de exploatare fiind oprită în urmă cu două săptămâni pe fondul unei cereri reduse de lignit. „Practic, în cele două săptămâni de şomaj tehnic ne-am realizat obiectivul, acela de a aduce stocurile la nivelul de 210.000 tone, lucru care pot să vă spun că s-a întâmplat. Activitatea se reia normal, fără nicio problemă şi fără perspectiva unor eventuale noi discuţii despre trimiterea oamenilor în şomaj tehnic în perioada următoare”, a menţionat Trotea. Minerii din cadrul Complexului Energetic Turceni sunt singurii care mai sunt în prezent în şomaj tehnic, ei urmând să revină la lucru la mijlocul acestei luni, când, pentru două săptămâni, vor rămâne din nou acasă cei din cadrul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia. Minerii din SNLO au revenit la lucru pe 1 iunie, dar doar pentru două săptămâni, între 15 mai şi 30 iunie aceştia trebuind să stea acasă timp de 4 săptămâni, la fel ca şi cei din cadrul CE Turceni, dar în perioade diferite.

Vizualizări: 90

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: