Şefii de la Minprest pot „participa“ la şedinţe şi prin telefon

Adunarea Generală a Acţionarilor din Minprest a decis, pe data de 18 august, că şedinţele Consiliului de Supraveghere pot avea loc şi prin telefon sau e-mail. Totodată, au semnat contractele de mandat cei cinci membri ai Consiliului de Administraţie Radu Angheloiu, Constantin Buleteanu, Bebe Irod, Vasile Velcea şi Nicoleta Dănăcică.

Numai că la Minprest nu este obligatorie prezenţa la deciziile care privesc mii de oameni. "Şedinţele Consiliului de Administraţie pot avea loc prin telefon, e-mail sau prin video-conferinţă, prin alte mijloace de comunicare sau combinaţii intre acestea, prin intermediul cărora toate persoanele care participă la şedinţă se pot auzi, identifica in mod simultan una pe alta, să ia cunoştinţă in timp real şi/sau continuu de cele exprimate în timpul şedinţei. Participarea la o astfel de şedinţă se consideră participare în persoană, în scopul îndeplinirii cerinţelor cu privire la cvorum şi condiţii de vot", se arată în decizia AGA a Minprest. (M.B.)

Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: