Senatorul Tudor Barbu, atac prin ricoşeu la premierul Ponta

Schimb de replici dur între senatorul Tudor Barbu şi prim-vicepreşedintele PP-DD Gorj, Ilie Petrescu. După ce, la sfârşitul săptămânii trecute, Petrescu a declarat că Barbu este doar un turist prin Gorj, senatorul aduce acuze grave  spunând că prim-vicepreşedintele PP-DD Gorj este manipulat de PSD. Barbu crede că Ilie Petrescu este plătit de Ion Călinoiu pentru a face anumite atacuri. Ba mai mult, Barbu îi atrage atenţia lui Petrescu de faptul că Victor Ponta este mult mai turist prin Gorj decât el. Barbu este de câteva luni coleg în USL cu Victor Ponta, de când a părăsit PP-DD şi s-a înscris în PC.

Declaraţiile făcute de Ilie Petrescu la sfârşitul săptămânii trecute, potrivit cărora Barbu este un turist prin Gorj care s-a întors la Bucureşti ca senator, l-au iritat extrem de tare pe acesta. Tudor Barbu crede că Ilie Petrescu a început atacurile la îndemnul lui Ion Călinoiu, fiind plătit în acest sens. „Atacul lui Ilie Petrescu a început de la Ion Călinoiu, de acolo de unde şi-a luat întotdeauna banii. Cine i-a dat lui funcţii, cine i-a dat să mănânce? Când era parlamentar, Petrescu era un nimeni”, declară Tudor Barbu.

Acesta spune că Petrescu este un om fără morală. „Acest individ n-are nici un fel de morală. Pupă în fund pe oricine îi dă să mănânce. Acum, probabil, bănuţii pe care îi duce acasă vin de la PSD. Atunci când veneau de la liberali era pe scenă cu Dian Popescu. Atunci când era Băsescu la putere mânca şi bea cu Ruşeţ. În ţara asta sunt oameni atât de gunoaie, încât nu merită să-i comentezi”, a precizat Tudor Barbu.

Vizite mai dese ca ale lui Ponta

Senatorul Tudor Barbu consideră că premierul Victor Ponta este mult mai turist prin Gorj decât el. Ba chiar, îi recomandă lui Petrescu să-l sune pe Ponta şi să-i amintească faptul că e turist prin Gorj. „Înainte să-mi spună mie că sunt turist prin Gorj, Petrescu ar trebui să-i dea telefon şi lui Victor Ponta şi să-i spună că e turist. Eu am trecut prin Gorj de 25 de ori mai mult decât deputatul Victor Viorel Ponta”, spune Tudor Barbu.

DECLARAŢIE

La sfârşitul săptămânii trecute, Ilie Petrescu îl asemăna pe Tudor Barbu cu juriştii care au terminat facultatea la Herculane. „Nu-l recunosc pe Barbu nici ca senator, nici ca politician. Pot spune despre el doar că este un om care a trecut prin Gorj aşa cum se zice despre cei care au terminat facultatea la Herculane, «pleci turist şi vii jurist». La fel şi Barbu a venit turist şi s-a întors senator”, a spus Ilie Petrescu.

Vizualizări: 163

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: