Sfânta treime a şpăgii şi corupţiei

Ştiţi de ce sunt mai greu de suportat tragediile în România decât în alte părţi?

Pentru că, de obicei, în lumea civilizată, tragediile implică o doză imensă de ghinion. Tragediile reale şi aproape suportabile sunt acelea care nu se întâmplă decât una la un milion, ca un avion căzut după ce a fost lovit de fulger sau un tsunami care mătură oraşe întregi. Nu şi la noi. La noi, e doar nesimţire. Doar şpăgi, doar nepăsare, doar inconştienţă. La noi surpriza e, din contră, să NU existe tragedii, având în vedere cât de mare este nivelul de incompetenţă şi de corupţie la nivelul instituţiilor (de stat, de obicei) care trebuie să le prevină. E suficient să aveţi un prieten patron de local de orice fel, ca să vă spună că NIMIC nu se respectă şi că TOATE certificatele se obţin cu şpagă. Iar şpăgile sunt cunoscute de toată lumea şi super-standardizate, mai au puţin şi le postează direct pe site-urile oficiale ale agenţiilor, comitetelor şi comiţiilor respective.

Dar ştiţi de ce sunt CEL MAI GREU de suportat tragediile în România? Din cauza moraliştilor ipocriţi. Ipocriţi şi, într-o mică sau mai mare măsură, vinovaţi. Da, da, aţi citit bine. Veţi vedea că, mai mereu, cei care se înghesuie la televizor să plângă victimele o fac pentru că sunt cu musca pe căciulă.

Cine i-a plâns pe copiii şi oamenii ăia din club? Păi, politicienii, bineînţeles. Şpăgarii de la care pleacă totul. Pe ei i-aţi menţionat deja, ştiu. Doar că n-au fost doar ei. Ce ziceţi de jurnaliştii care bocesc în gura mare? Scârbele alea care iau la rândul lor bani ca să mintă, ca să se umilească, ca să facă orice altceva, în afară de propria meserie? Preluaţi-o şi pe asta la Antena 1, sclavilor! Spuneţi ce s-ar fi întâmplat dacă era domnul profesor Voiculescu patron la clubul ăla! Sau preluaţi-o la PRO TV, hienelor! Hai, că vă promit că dacă spuneţi ”Povestea tânărului care a spus că ziariştii au transformat presa într-un rahat pe băţ”, până la finalul postării violez o bătrânică! Poate violez chiar două, să vă dau de-o ştire în deschidere. Sau s-o preia toţi ăia plătiţi din greu să spele infractori pe la TV. Sau ăia plătiţi de servicii ca să-l spele pe Oprea. Sau Măruţă! Daaa, vreau să-mi dea share Măruţă! Vino, Cătăline, să mă vezi, că-mi pun chiloţii-n cap de urgenţă! Şi dacă vii cu Capatos o pun şi pe gagică-mea să şi-i pună, că ştiu că lui îi place mai pe ţâţecur. Hai sictir cu lacrimile voastre de crocodil, nesimţiţilor! Staţi şi vă prostituaţi în loc să vă faceţi meseria. Şi e atât de simplă, în Paştele mă-sii de treabă! Trebuie doar să spuneţi adevărul. Atât! Pentru oamenii decenţi e cel mai firesc lucru cu putinţă. Spuneţi adevărul, javrelor, şi veţi evita, astfel, alte mii de tragedii. Spuneţi adevărul şi le va fi frică de voi! Spuneţi adevărul şi reparaţi ce se mai poate repara! Dar, până când începeţi s-o faceţi, abţineţi-vă să mai bociţi la televizor, greţoşilor!

Am uitat pe cineva? Să vedem... Cine s-a mai prefăcut afectat zilele astea? A, da! POPII! Ha! Ăştia mai lipseau din peisaj. Politicieni, ziarişti şi popi. Sfânta treime, zău aşa! Popii au suferit tare de tot, săracii de ei, au făcut slujbe în care au improvizat ca la hip hop, au băgat de victime, mulţumim frumos, ne-aţi ajutat mult cu treaba asta! Cât ne costă? Încă o milostire de la naşu mare, că doar nu dă de la el, hai, dă-i un bis cu veşnica pomenire, că doar nu te doare gura! Taman ei s-au trezit afectaţi de mizeria din ţară care provoacă tragedii! Ei, profesioniştii şpăgilor! Ei, care vor mulţi bani, mai mulţi bani, ȘI MAI MULȚI bani, pentru înşelătoriile lor pentru care în state cu adevărat laice şi normale la cap ar face puşcărie. Mureau oameni arşi că n-aveau loc în spitale, aş fi vrut să spui matale, Preafericite, să-i aducă pe toţi la Catedrală, să te văd dacă-i poţi vindeca numai cu iconiţe şi rugăciuni! Şi nu, asta nu înseamnă că nu cred în Dumnezeu. Înseamnă doar că nu cred că tu mă poţi ajuta să mă ajute Dumnezeu! Nu văd ce te-ar califica! Eşti la fel de parşiv şi de lipsit de chemare ca ăia de mai sus. Ca să nu mai zic că eu nu vreau să mă ajute Dumnezeu şi, de fapt, nu vreau să mă ajute nimeni! Vreau să obţin totul pe merit, pentru că pot şi ştiu cum, fără intervenţia ta de prost-gust, peste rând. Şi, chiar dacă ar fi să m-ajute Dumnezeu, explică-mi de ce iei tu şpaga în locul Lui? Să nu-mi spui că lui Dumnezeu i-e frică de flagrante DNA!

În momente ca astea, aceste canceruri ale societăţii ratează o mulţime de momente să tacă. Iar noi ratăm o mulţime de momente să vorbim. Fiţi la fel de moi şi de inerţi şi, la următoarea tragedie, va fi la fel: noi vom suferi în tăcere, iar ei îşi vor boci ipocrizia pe toate canalele şi-n toate ziarele. Dar o să le treacă repede, în timp ce stau la coadă la casierie, că ei încasează şi când noi avem belele. De fapt, staţi să vedeţi! MAI ALES atunci!

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: