Sindicalişti din sănătate au anunţat proteste, dar nu s-au prezentat la ele

Sindicaliştii din sănătate anunţaseră un calendar al protestelor pe care nu l-au respectat. Ieri ar fi trebuit să protesteze la Rovinari împotriva reprofilării şi comasării spitalelor din Judeţul Gorj, iar vineri în faţa Prefecturii Gorj, însă liderii de sindicat nu ştiu nimic. Dacă totuşi situaţia nu se va rezolvă, cel mai probabil la sfârşitul săptămânii viitoare Sindicatul SANITAS împreună cu autorităţile locale vor să organizeze mişcări sindicale.

Dacă în mai multe judeţe din ţară acolo unde s-au făcut propuneri pentru reprofilarea sau comasarea spitalelor, salariaţii din unităţile spitaliceşti au protestat nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Gorj. Aici sindicalişti ar protesta şi nu prea. De la începutul acestei săptămâni au circulat informaţii cum că la spitalul din Rovinari vor fi organizate astfel de proteste acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult decât atât au fost împărţite prin oraş şi manifeste care anunţat mitingul care nu a avut loc. Aceste proteste de la Rovinari trebuiau să continue şi vineri în Piaţa Prefecturii. „Tot circulă nişte zvonuri că s-ar organiza mitinguri ba la Spitalul din Rovinari, ba la Prefectură, dar nu s-a organizat nici marţi şi nici vineri nu se va organiza nimic. De la începutul săptămânii au tot circulat nişte fluturaşi prin Rovinari în care scria că sindicatele organizează miting. Nici vorbă. Totul a fost fals. S-au dus cinci oameni în faţa spitalului  fără să ştie nimic dar au plecat imediat”, a declarat Valentin Popa, liderul SANITAS.

Valentin Popa a declarat că dacă nu se rezolvă nimic cu soarta spitalelor propuse pentru reprofilare şi comasare la sfârşitul săptămânii viitoare se vor organiza proteste împreună cu autorităţile locale. „În condiţiile în care şi oficialităţile şi angajaţii de la spitale, dar şi membrii de sindicat vor cere acest lucru vom face mitinguri. Dar deocamdată nu este nimic hotărât”, a spus Popa.

Vizualizări: 82

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: