Sindicaliştii lui Condescu, întâlnire la Rânca

Liderii de sindicat din Federaţia Naţională Mine Energie se întâlnesc vineri, la Rânca, unde are loc Colegiul Director al FNME. Liderii de sindicat aşteaptă atunci detalii despre stadiul procedurilor de înfiinţare al CE Oltenia. Dat fiind că până în acest moment administraţia celor patru companii nu a oferit un punct de vedere oficial faţă de acest subiect, jurnaliştii şi-au permis să interpreteze declaraţiile celor care au îndrăznit să vorbească. În această situaţie s-a ajuns la momentul la care sunt două sau chiar trei termene de înfiinţare a complexului energetic. De altfel, înfiinţarea CEO a avut ca termen limită 1 aprilie, apoi 1 mai, apoi 15 mai.  (M.M.)

Vizualizări: 131

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: