Știu, știu. Despre morți numai de bine. Hai, totuși, să vorbim și de rău un pic. Nu despre un mort anume, ci despre unul care reprezintă o categorie socială foarte controversată, în orașele mari: taximetristul. Ieri, un taximetrist din București a murit după ce a fost înjunghiat în gât de un client. Vă povesteam recent o pățanie cu un taximetrist care, sfidând orice lege a orientării în spațiu și a bunului-simț, mergea cu mașina în direcția diametral opusă celei în care-i spusesem că vreau să merg.

Aceasta este, în general, prima caracteristică a taximetristului, indiferent cât de drăguț s-ar purta cu tine sau cât de bine ar conduce: vrea să te păcălească. Clienții știu asta de obicei, când se urcă în mașină, așa că relația client-taximetrist pleacă de la niște premise destul de tensionate, cu ceva vreme înainte să aibă loc contactul social propriu-zis.

Și mai e o chestie pentru care taximetriștii sunt celebri: spiritul lor foarte acut de haită. În general, tupeul extrem în trafic (dar și față de client) al taximetristului se bazează pe acea antenă imensă de pe mașină și pe stația micuță cu ajutorul căreia comunică cu colegii. Taximetristul știe că, în caz de pericol, un simplu SOS transmis în acel microfon va aduna zeci de taxiuri în locul indicat de el. Clientul știe, de asemenea, că taximetristul deține această armă secretă, și uneori evită să-i atragă atenția în privința traseului ocolit sau a altor chestii care-l nemulțumesc, ca să evite neplăcerile. Acesta este, deci, al doilea factor care duce la escaladarea tensiunii dintre taximetrist și client. Taximetristul știe că clientul știe. Știe și că taximetristul vrea să-l păcălească și știe și că, în caz de confruntare fizică, taximetristul prezintă avantajul haitei.

Taximetriștii au, deci, o propensiune către violență provenită, e drept, din natura meseriei. Taximetristul ucis alaltăieri în București ținea în mașină, conform anchetatorilor, trei cuțite, un topor, mai multe cuttere și două cartușe folosite. Dați-mi voie să cred că un asemenea om nu a fost omorât din senin de un nebun. Nu spun că a fost o reglare de conturi, sau ceva de genul ăsta (deși nici nu exclud posibilitatea). Dar, dacă nu a fost răzbunare, sunt convins că au existat niște disensiuni între cei doi pe care taximetristul nu a încercat să le evite elegant, apelând la dialog și filosofia aristotelică ce îmbină la cumpătare.

Dragi taximetriști, iată părerea mea: încercați să deveniți oameni mai buni, dacă nu vreți să deveniți oameni din ce în ce mai morți. Sau, dacă preferați un banc morbid: ce reprezintă un taximetrist omorât de client în București? Un bun început.