Speranţe de salvare pentru Pandurii în noul an

Oficialii de la Pandurii speră că echipa nu va mai avea probleme în noul an cu retrogradarea. Optimismul vine din jocul bun al echipei din partea a doua a turului şi nu se bazează neapărat pe campania de achiziţii din această iarnă care e ca şi inexistentă. Până la reluarea campionatului antrenorul Petre Grigoraş va avea posibilitatea să îşi pregătească lotul în două stagii de pregătire şi e posibil ca pe lângă jucătorii de acum să mai apară totuşi noutăţi.

De pe lista lăsată de antrenor nici un jucător nu a putut fi transferat şi nici nu sunt semne că s-ar putea perfecta vreun transfer. Dacă nu au transferat jucători pentru a completa lotul, Pandurii nici nu au dat drumul unor jucători de bază, cu excepţia portarului Marius Popa toţi cei care au plecat fiind jucători care nu intrau în vederea antrenorului. În aceste condiţii este de aşteptat ca nimeni să nu mai plece şi sunt şanse ca jocul bun din tur să fie continuat în retur cu acelaşi lot, cu condiţia să nu apară probleme deosebite cum ar fi accidentările de durată.

Ca şi antrenorul Petre Grigoraş, preşedintele executiv Eugen Pârvulescu îşi doreşte în noul an sănătate şi se gândeşte doar la binele echipei. „Sănătate  aş dori la toată lumea, mie şi componenţilor echipei, celor din conducere şi suporterilor şi pentru toţi cei care sunt aproape de Pandurii. Şi bineînţeles multe puncte retur pentru că avem nevoie şi să ne îndeplinim obiectivul stabilit pentru acest sezon”, a spus preşedintele executiv care este optimist în privinţa locului pe care îl va ocupa echipa la final de sezon: „Cred că o să terminăm acest sezon pe locul pe care îl merităm, cred că în prima jumătate a clasamentului”.

Jocul bun al echipei este apreciat şi de preşedintele CA de la Pandurii, Marin Condescu, acesta fiind satisfăcut de rezultatele obţinute de Pamdurii de la numirea lui Petre Grigoraş: „Dacă am vreo satisfacţie acum la final de an, este aceea că din toamnă Pandurii joacă un fotbal pe care îţi e drag să-l priveşti indiferent dacă ţii cu Pandurii sau nu”. Că a fost aşa au demonstrat-o şi meciul pierdut cu Steaua sau cel de la Rapid, acolo unde gorjenii trebuia să câştige dacă arbitrii i-ar fi lăsat. O analiză obiectivă a finalului de tur arată că gorjenii puteau câştiga mai multe meciuri dar au avut ghinion sau nu au fost lăsaţi de arbitrii. Jocul bun însă dă mari speranţe, la fel ca şi prestaţia unora dintre jucători care au crescut de la meci la meci. „Pandurii are nevoie în noul an de continuarea aceluiaşi joc bun din ultimele etape şi va reuşi să se salveze”, a concluzionat optimist preşedintele Condescu.

Vizualizări: 78

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: