Spitalele, amendate dacă stau doi pacienţi în pat

Veşti proaste pentru unităţile spitaliceşti aglomerate. Un proiect de lege prevede amenzi de mii de lei pentru spitalele în care se internează mai mulţi pacienţi decât numărul de paturi. Dacă proiectul va fi aprobat, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu poate primi aceste amenzi pentru că în majoritatea secţiilor stau şi câte doi bolnavi în pat. Cu toate acestea conducerea spitalului nu are soluţii. 

Se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 6.000 de lei depăşirea capacităţii unităţilor sanitare cu paturi în cazul numărului persoanelor spitalizate şi a numărului de paturi în saloane. Aceeaşi sancţiune va fi dată şi în cazul neasigurării în unităţile în care acordă asistenţă medicală şi socială pentru copii a spaţiului de cazare şi a condiţiilor de igienă pentru mame însoţitoare.La aceeaşi amendă se încadrează şi neasigurarea echipamentului de protecţie complet pentru personalul medico-sanitar în conformitate cu normele în vigoare, precum şi neutilizarea acestuia.Dacă acest proiect de lege va fi aprobat, Spitalul judeţean de urgenţă din Târgu-Jiu va fi amendat.

De exemplu, Secţia de Neurologie este ocupată mai tot timpul la capacitatea maximă, iar medicii se aşteptă la un nou val de internări.Conducerea spitalului recunoaşte că saloanele sunt supraaglomerate, însă explică acest lucru prin faptul că este vorba de un spital de urgenţă şi nu se pot face liste de aşteptare. „Este spital de urgenţă şi vin foarte mulţi pacienţi. Nu putem face liste de aşteptare, nu putem să nu internăm bolnavii dacă au nevoie. Au fost cazuri şi vor fi când au stat şi câte doi bolnavi în pat. Asta este situaţia. Sperăm să nu se ajungă în această situaţie şi proiectul să nu treacă”, spune Constantin Pălivan, director medical Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu

Vizualizări: 103

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: