Spitalul Judeţean Târgu Jiu are o singură doză de ser antiviperin

Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu mai are pe stoc o singură doză de ser antiviperin, cadrele medicale declarând că în prezent se lucrează la achiziţionarea acestui antidot. Serul antiviperin se administrează gorjenilor muşcaţi de şerpi veninoşi însă cazurile sunt foarte rare, spun reprezentanţii Spitalului Judeţean Târgu Jiu. La nivel naţional, stocurile cu acest medicament sunt epuizate după ce firma care îl producea a anunţat că nu va mai produce serul antiviperin.

Situaţia privind stocurile cu ser antiviperin este foarte gravă şi în cadrul Spitalului din Târgu Jiu. Vasile Stănculete, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, a spus ieri că mai există o singură doză la Unitatea de Primiri Urgenţe. „Deocamdată achiziţiile s-au făcut pe vechea formulă, nu mai putem obţine pe vechea formulă şi trebuie să ne reorientăm către o altă companie. Mai este o singură fiolă de rezervă în Unitatea de Primiri Urgenţe. Eu v-am mai zis că maxim cinci doze folosim pe an, aşa că dacă mai este o fiolă este bine, să avem pentru cazuri de urgenţă, că nu s-a întâmplat niciodată să avem două trei într-o zi”, a spus Vasile Stănculete, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Târgu Jiu.

Cât priveşte costurile acestui antidot, Stănculete a precizat că nu se pune problema de bani. „Urmează să ne orientăm către o altă companie căci vechea firmă nu mai produce ser antiviperin. Nu este vorba de cost, noi nu punem problema că nu avem bani să-l achiziţionăm, noi am făcut demersuri către Ministerul Sănătăţii să ne spună către cine să ne orientăm”, a declarat Vasile Stănculete.

150 de fiole, distribuite

Ministerul Sănătăţii le-a transmis miercuri tuturor spitalelor din ţară că îşi pot achiziţiona serul antiviperin de la Compania Naţională Unifarm SA. „Începând din această săptămână, unitățile sanitare care necesită ser antiviperin pot achiziționa acest produs de la Compania Națională UNIFARM SA. Ministerul Sănătății a fost informat de către distribuitorul național că au fost achiziționate 150 de fiole de ser antiviperin care vor fi distribuite în urma comenzilor ferme venite din partea spitalelor”, se arată în comunicatul Ministerului Sănătăţii.

Vizualizări: 122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: