Spitalul Târgu Jiu, partener cu Medicina din Craiova

Spitalul Judeţean Târgu Jiu a început colaborarea cu Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, în urma unui parteneriat încheiat în urmă cu aproximativ o lună. Potrivit conducerii unităţii spitaliceşti, protocolul va avea consecinţe benefice pentru activitatea medicală de la Târgu Jiu, în practică urmând să vină studenţi şi rezidenţi în anii terminali. „Iniţierea acestui parteneriat va avea consecinţe favorabile asupra activităţii principale din spital. Este vorba despre accesul la resurse umane foarte bine pregătite, studenţi şi rezidenţi în an mare, desfăşurarea unor programe ştiinţifice în colaborarea cu medici din Spitalul Târgu Jiu, precum şi efectuarea unor stagii de pregătire în cadrul spitalului şi efectuarea unor schimburi de experienţă”, a declarat Cristian Vlădoianu, managerul Spitalului Târgu Jiu.

Vizualizări: 181

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: