Stănculete: Lucrările de la Policlinică vor fi gata în termen

Vasile Stănculete, şeful Policlinicii Târgu Jiu, a revenit ieri asupra declarațiilor apărute în articolul „Policlinica, șantier pe bani europeni de patru ani”, publicat în ediția de marți, 9 iunie. Stănculete spune că este absolut convins că lucrările ce trenează de patru ani în Policlinică vor fi gata în termenul prevăzut contractual. ”Sunt absolut sigur că actualul constructor va finaliza lucrările până în luna septembrie a acestui an. Am spus într-adevăr că mai sunt șapte cabinete medicale de renovat, însă asta nu înseamnă că nu le vor termina la timp. Sunt convins că lucrările vor fi gata chiar înainte de termen”, a spus Vasile Stănculete.

Noua poziție a șefului Policlinicii Târgu Jiu vine, probabil, în contextul supărării autorităților județene cu privire la acest subiect. Policlinica Târgu Jiu a intrat în renovare în februarie 2011 având termen de finalizare februarie 2013 însă primul constructor a intrat în insolvență. Cel de-al doilea constructor a preluat lucrarea în ianuarie 2015 și are termen septembrie anul acesta să termine restul de 40% din lucrări.

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: