-Rep. ÎPS Voastră, suntem în ajunul Sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, iar pentru început, v-aş întreba, care sunt cuvintele pe care vă e drag să le rostiţi înintea Sfintei Fecioare?

-Din toată inima, aş rosti cuvintele acestea: “De multe ori, am venit Măicuţă, să te mai vedem, să-ţi spunem necazul pe care-l avem”! Cât adevăr, câtă realitate şi câtă sinceritate în acelaşi timp! Am venit Măicuţă, să te mai vedem, adică, am venit să te întâlnim din nou, aici, în Casa Ta, în Grădina ta, în locul unde Tu eşti căutată, în locul unde tu mângâi pe aceia care vin cu durere în suflete, cu lacrimi pe obraz, cu dorinţa de a spune necazul şi suferinţa prin care trec, şi de a primi ajutor şi mângâiere!

-Rep. Toţi oamenii o caută pe Maica Domnului ca pe o “icoană făcătoare de minuni”!

-Sunt sigur că toţi credincioşii venim la Maica Domnului din acelaşi motiv, nu din alte motive, ca să ne întâlnim cu Maica Domnului şi să ne spunem oful, şi suferinţa, şi durerea şi necazurile, şi să primim ajutor şi mângâiere în suflete.

-Rep. Să înţelegem că mama este simbolul sfânt al vieţii acesteia, iar Maica Domnului este ocrotitoarea creştinilor şi mijlocitoarea noastră înaintea Domnului?

-Unde aleargă pruncul când păţeşte ceva, când i se întâmplă ceva? Întâi la mama, şi se aruncă în braţele ei şi plânge, şi spune durerea şi suferinţa pe care o are! Unde să alerge creştinii, decât la Maica Domnului, care este mama noastră, a tuturora? Ea este cea care neîncetat se roagă pentru noi, oamenii, în faţa tronului Lui Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor noastre, pentru mângâierea sufletelor noastre, pentru ca Dumnezeu să nu ne pedepsească, aşa cum am merita pentru păcatele pe care le-am făcut, şi să amâne pedeapsa, că doar-doar ne vom întoarce, ne vom căi pentru păcatele pe care le-am făcut, şi ne vom îndrepta! Iată, acestea sunt rugăminţi de mamă!

-Rep. Ce le-aţi spune mamelor care vă ascultă, ce le-aţi întreba cu deosebire?

-Nu-i aşa că, voi, mamelor, vă rugaţi la icoane pentru copiii voştri, nu-i aşa că aţi vărsat atâtea lacrimi până ce copiii au crescut, prin încercări, şi prin dureri, şi prin suferinţă? Nu-i aşa că aţi strigat la Dumnezeu şi la Maica Domnului, de atâtea ori când copiii aveau necazuri, când aveau un examen şi trebuiau să-l treacă? Nu-i aşa că aţi vărsat lacrimi şi aţi cerut de la Dumnezeu ajutor şi de la Maica Domnului mângâiere? Aţi cerut Maicii să mijlocească şi să ajute pe cei care trec prin boală şi prin necazuri?

-Rep. Uneori, Maica Domnului mai şi lăcrimează pentru noi, oamenii!

-Iată, Maica Domnului, neîncetat face lucrul acesta pentru noi, oamenii, însă, aşteaptă ca şi noi să ne întoarcem de la păcatele noastre, de la de la răutăţile noastre, de la tot ceea ce ne cuprinde sub întunericul păcatului: mânia, invidia şi toate celelalte păcate care sunt în inimile şi în viaţa noastră, să le îndepărtăm, să le abandonăm şi să ne îndreptăm spre Hristos, Cel Care ne aşteaptă cu braţele deschise, aşteaptă ca noi să fim adevăraţi creştini.

-Rep. Hristos ne îndrumă paşii care ne poartă pe calea credinţei, dar în acelaşi timp ne aşteaptă la ceasul judecăţii Sale!

-Hristos nu vrea moartea păcătosului, vrea întoarcerea noastră, vrea să ne lepădăm de răutăţi, să alungăm din inimile noastre: mânia, răutatea, invidia, minciuna, clevetirea şi toate celelalte păcate, şi să răspândim în jurul nostru, aşa cum ne cere El, dragoste şi bucurie, dragoste şi blândeţe, să răspândim în jurul nostru lumină! Acesta este creştinul adevărat, care pune în practică chemarea Lui Hristos, legea cea nouă pe care ne-a adus-o şi ne-a dat-o ca s-o urmăm. Ştim din Sfintele Evanghelii, că Hristos le-a dat ucenicilor Săi învăţături pentru mântuirea noastră!

         -Rep. Credinţa o dobândim prin educaţia din familie, dar în acelaşi timp, tinerii o învaţă şi la şcoală, la orele de religie!                        

-Nu putem să ne substituim şi nici nu putem să ne suprapunem peste alte modalităţi de a trăi! Aşadar, şcoala de astăzi trebuie să-şi regăsească adevărata ei direcţie, în tradiţia şi cultura noastră românească. În clipa în care românul doreşte să facă altceva decât ceea ce îi este specific lui, nu va găsi decât un teren arid, un teren alunecos, mai puţin propice pentru viaţa de zi cu zi. Aşadar, gândesc, că şcoala trebuie să se organizeze în perspectiva aceasta a simţului creştin-ortodox şi a vieţii noastre sociale româneşti autentice.

-Rep. ÎPS Voastră, aş dori să ne spuneţi, ce trebuie făcut, în mod concret!

-E necesar ca să gândim modalităţi concrete, dar ca să căutăm reglementări, ca să organizăm pe fiecare an învăţământul, cred că nu este cea mai bună direcţie! Trebuie să avem dascăli de cea mai mare capacitate, cu vocaţie, un învăţământ de vocaţie, un învăţământ de prestigiu şi un învăţământ serios! E adevărat, că în asemenea circumstanţe, fiecare trebuie să-şi facă datoria lui, să se îndrepte cu seriozitate spre ceea ce este bun, excluzând, bineînţeles, unele compromisuri. Deci, compromisul acesta de a face ceva de mântuială sau de a da o tentă de superficialitate, nu este benefic în cadrul societăţii noastre actuale. Trebuie să găsim ştacheta peste care trebuie să trecem, în sens pozitiv, pentru a descoperi adevărata valoare creştină a omului!

-Rep. Noi suntem o parte din creaţia Lui Dumnezeu, dar suntem şi o parte din suferinţa Sa, din acea suferinţă îndurată pentru a noastră mântuire!

-Deci, suntem, pe de o parte creaţia Lui Dumnezeu, dar suntem, pe de altă parte, casa Lui Dumnezeu! Şi casa aceasta, trebuie s-o păstrăm cu toată luarea aminte, pentru că stăpânul casei este Însuşi Dumnezeu. Fiul Tatălui este acela care ne poartă spre Împărăţia Cerurilor, iar Sfântul Duh este acela care se roagă în noi cu suspine negrăite, cum ne spune Sf. Apostol Pavel! Cuvintele acestea: “Tatăl”, “Fiul” şi “Sfântul Duh”, nimeni nu le-ar putea pronunţa, dacă n-ar fi acoperite cu puterea Duhului Sfânt! Din iubire pentru oameni, Dumnezeu ne-a îmbrăcat în haina luminoasă a Duhului Sfânt şi ne-a dat puterea şi înţelepciunea să-L iubim pe Dumnezeu Tatăl! Noi cerem Lui Dumnezeu ca să ne-acopere, să ne-nvrednicească, să ne întărească şi să ne ferească de topirea Duhului Sfânt!

-Rep. Ce trebuie să facem pentru a simţi ocrotirea Harului Sfânt?

-Ca să nu ne ardă Preabunul Dumnezeu şi ca să ne ocotească de rele ca pe nişte copii de-ai Săi preaiubiţi, ne-a dat această îmbrăcăminte a Harului, care se regăseşte în viaţa fiecărui credincios! Puterea aceasta se continuă în slujirea Sfintei Liturghii! Atunci când ne împărtăşim cu trupul şi sângele Mântuitorului Iisus Hristos, ne împărtăşim şi cu puterea Preasfintei Treimi, pentru că Domnul nostru Iisus Hristos nu este separat de Tatăl şi de Duhul Sfânt! Ori de câte ori primim trupul Domnului Hristos, care este al Fiului Lui Dumnezeu, Tatăl Cel Ceresc ne priveşte pe fiecare în parte ca pe copiii Săi, iar în acela în care este trupul Domnului, pe acela Tatăl cel Ceresc îl priveşte ca pe copilul Său, căci vede în noi pe Însuşi Fiul Său, care este în toată fiinţa noastră, în tot ceea ce avem noi. Căci Trupul Domnului cuprinde întreaga noastră structură, trup şi suflet, iar Tatăl Cel ceresc ne priveşte ca pe copiii Săi, şi Duhul Sfânt ne conduce pe fiecare în parte şi pe toţi laolaltă spre împărăţia Cerurilor!

-Rep. Biserica este “Casa Domnului”, dar şi locul binecuvântat în care noi primim acest Har?

-Biserica noastră Ortodoxă este biserica Preasfintei Treimi, şi întotdeauna noi mărturisim acest lucru prin rugăciune! Orice faptă bună este o culoare pe care noi o punem la icoana noastră, iar cu cât vom fi mai ostenitori şi mai nevoitori, cu atât vom împlini Voia Lui Dumnezeu!                                   

Golea S. VOINEAG