Un nou sezon, o nouă cerere! Maioreanu vrea demisia lui Andrieş

Fostul şef de la handbal, Andrei Maioreanu, a criticat din nou evoluţia echipei coordonată de Liviu Andrieş. Criticile au început în sezonul trecut, atunci când Maioreanu a fost înlocuit cu Benedict Geamănu, la conducerea echipei.

Maioreanu susţine că motivele invocate anterior de conducerea de la handbal nu mai sunt valabile. „Nu aş vrea să discut despre valoarea lotului. Vreau să discutăm despre rezultate şi din păcate după primele trei etape rezultatele sunt dezastruoase. Am jucat în compania unor echipe mai mult decât modeste. La ultimul meci de la Călăraşi antrenorul ne-a lecţie de handbal. Anul trecut spuneau că lotul era slab, jucătorii aduşi de Andrei Maioreanu sunt slabi, anul acesta au avut posibilitatea să facă transferuri“, a declarat acesta la un post local de radio.

Andrei Maioreanu cere, din nou, demisia lui Liviu Andrieş şi a lui Benedict Geamănu. „Avem un meci extrem de important în Cupele Europene cu Dinamo, după aceea în campionat cu Turda. Dacă nici la aceste meciuri nu vor confirma eu cred că este timpul să se ia o hotărâre radicală şi cred că această hotărâre ar trebui să vizeze banca tehnică şi actuala conducere pentru că acum nu mai au nici un motiv. E o echipă care nu are legătură cu performanţa“, a încheiat acesta.

Vizualizări: 122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: