Vezi cu cât cresc amenzile de circulaţie

Începutul de an debutează cu veşti proaste pentru şoferi. Valoarea punctului de amendă a crescut cu 12% faţă de anul trecut, astfel în loc de 60 de lei cât se plătea până în prezent, acum şoferii neatenţi trebuie să plătească punctul cu 67 de lei. „Toţi participanţii la trafic, indiferent că sunt conducători auto, conducători de motociclete sau simpli pietoni, trebuie să respecte regulile de circulaţie pe drumurile publice. Începând cu prima zi a acestui an, amenzile de circulaţie au fost majorate”, a precizat Daniel Tică, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Gorj. 

În timp ce unii şoferi gorjeni nu sunt de acord cu această majorare, alţii spun că este binevenită şi că înăsprirea sancţiunilor nu îi determină să fie mai prudenţi în trafic „Nu sunt de acord cu această mărire a amenzilor. Erau deja destul de mari. Drumurile sunt proaste, chiar nu putem circula în condiţii normale”, a spus un şofer.

Odată cu majorarea amenzilor de circulaţie se va majora şi bugetul fiecărei primării în parte, dat fiind faptul că banii proveniţi din amenzi ajung la bugetul local.

AMENZI

Şofer care vorbeşte la telefon 200 de lei

Şofer care circulă pe contrasens 536 de lei

Staţionarea într-un loc nepremis 335 de lei

Depăşirea vitezei cu 50 de km 1.340 lei

Conducerea sub influenţa alcoolului 1.340 lei

Vizualizări: 95

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: