Zeci de comercianţi de jucării pun în pericol copiii

Bucuria unui copil că a primit o jucărie se poate transforma în orice moment într-o mare tragedie. Anunţul a fost făcut de către inspectorii pentru protecţia consumatorului care au depistat zeci de agenţi economici care comercializau jucării ce pun în pericol viaţa micuţilor.

În această perioadă, având în vedere că se apropie “Moşul„ gorjenii au luat cu asalt magazinele cu jucării. Deşi, copii îşi doresc să primească  obiecte care reprezintă un personaj din desene animate, mulţi părinţi se orientează la jucării ieftine“. Am efectuat controale la magazinele cu jucării din Motru şi Târgu Jiu. Ca şi anul trecut, am depistat agenţi economici care au aprovizionat magazinele cu tot felul de jucări, ascuţite şi de proastă calitate care se pot desface oricând şi răni copilul. Recomand părinţilor să fie atenţi ce cumpără pentru că e în joc viaţa unui copil. Mai mult avertizam agenţii economici că vor fi aspru sancţionaţi dacă nu vor scoate de la comercializare produsele fără etichetă sau defecte“, precizează Mihaela Raducan director coordonator Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Gorj.

Inspectorii pentru protecţia consumatorului, vor continua verificările în toate magazinele cu jucării pentru a înlătura produsele care pun în pericol viaţa micuţilor.

Vizualizări: 83

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: