Zeci elevi din Gorj, lăsaţi fără bani de calculator

Sute de elevi gorjeni au beneficiat anul acesta de ajutor financiar de la stat pentru a-şi achiziţiona un calculator. Doritori au fost mai mulţi, însă ministerul a acordat mai puţine tichete valorice anul acesta, ca atare selecţia s-a efectuat în baza veniturilor pe membru de familie. Mai bine de 30 de elevi nu au reuşit să prindă un bon valoric pentru achiziţionarea unui calculator.

375 de elevi au solicitat cei 200 de euro acordaţi de statul roman, este vorba de copii care provin atât din mediul urban cât şi din cel rural. O parte dintre dosare au fost respinse, în final fiind declaraţi beneficiari 342 de copii. “Am avut mai multe solicitări, dar nu au beneficiat toţi. Iniţial, legea spunea că pot beneficia de programul acesta elevii cu venituri cuprinse între 0 şi 150 lei pe membru de familie. Eligibili au fost toţi elevii care au avut venituri pe membru de familie până la 150 lei, dar la nivel de ţară probabil au fost foarte multe solicitări şi ni s-au acordat doar până la 76,4 lei pe membru de familie. Anul trecut s-au acordat până a 150 lei şi au primit toţi copiii care au solicitat”, a declarat Ermina Frunzaru, referent de specialitate în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ)Gorj.

Beneficiarii Programului „Euro 200” sunt elevii şi studenţii învăţământului de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani.

Termen pentru cumpărarea calculatorului

Solicitările din partea elevilor s-au depus în perioada 1-21 aprilie, iar cupoanele valorice au fost acordate în perioada 23-26 iulie. Elevii au un termen până la care pot să-şi achiziţioneze calculatorul. “Până la 31 august trebuie să achiziţioneze calculatorul. Apoi trebuie să depună la şcoală o copie după factură. De asemenea, vom primi de la fiecare agent economic care vinde calculator pe acest bon valoric în perioada 24 iulie-24 octombrie. Până la această dată trebuie să ne aducă facturile în original, să ne aducă bonurile valorice, care vor rămâne la noi.  Pe baza lor facem plata celor 200 de euro”, a precizat Ermina Frunzaru. 

Elevii care beneficiază de cupoane pot achiziţiona calculatoare chiar şi de la agenţi economici din alte judeţe.   

Vizualizări: 240

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: