ZVON: Graure, de la director la şef de serviciu

Director adjunct al Sucursalei Turceni, Octavian Graure a fost retrogradat sef de serviciu Financiar în cadrul companiei. Ieri, pe surse, a apărut informaţia că toată conducerea Sucursalei Turceni a fost schimbată. Directorul general Gheorghe Văduva a fost schimbat cu un fost director al SE Craiova şi director la Filiala Dolj a Romelectro, Corneliu Diţescu, iar în locul lui Octavian Graure a fost numită Adelina Popescu.

Contactat telefonic, Octavian Graure a declarat că este în concediu de odihnă pentru cinci zile şi nu ştie nimic despre această retrogradare din funcţie.  Elena Zamfir, purtător de cuvânt la CEO, nu a infirmat, dar nici nu a confirmat informaţia. „Nu pot să vă dau detalii, când o să am ceva o să pun comunicat pe site“, a spus aceasta.

Discuţii despre schimbări sunt la Divizia Minieră. Aici scaunul lui Vasile Ogârlaci se clatină de mai mult timp. La bursa zvonurilor sunt date numele lui inginerul şef Vasile Scorţariu şi Daniel Antonie, şef la EMC Rovinari. (M.B.)

Vizualizări: 174

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: