Accident la Răchiți

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe DN-67-D-Răchiți.

Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 71 de ani, din comuna Runcu, sat Bâlta, în timp ce conducea un autoturism din direcția localității Peștișani către Lelești, a efectuat manevra de virare la stânga, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 26 de ani, din Târgu Jiu, care circula regulamentar.

În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-un panou publicitar, dar și într-un alt autoturism parcat, rezultând rănirea bărbatului de 26 de ani, care a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Ambii conducători auto dețineau permise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Vizualizări: 959

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: