Acuzaţie: Golea nu are ce căuta în comisia de negociere

Federaţia Naţională Mine Energie are şase titulari în comisia de negociere a noului contract colectiv de muncă de la CE Oltenia, unul dintre aceştia fiind Marin Golea, preşedintele sindicatului de la Rovinari. Prezenţa acestuia în comisie este contestată de un membru al sindicatului, Mihai Nanu de la cariera Poiana. „Ce caută Golea în comisia de negociere în condiţiile în care nu mai lucrează de un an, este în incapacitate de muncă şi mai nou este şi cercetat penal? Ce caută în comisia de negociere, mai are o zi de preaviz”, a spus Mihai Nanu într-o intervenţie la Tele3.

Preşedintele FNME, Dumitru Pîrvulescu, a explicat că din punct de vedere juridic Golea figurează ca fiind reprezentantul Sindicatului Liber Minerul EMC Rovinari - Pinoasa, care are 400 de membri. „Eu nominalizez sindicatele, federaţia nu e compusă de oameni, e compusă din sindicate. Acestea nominalizează persoana care participă”, a explicat Pîrvulescu.

Nanu a susţinut însă că a anulat în instanţă alegerile pe care Golea le-ar fi câştigat ilegal. „Am câştigat procesul cu Golea, este obligat să reia alegerile, dar tergiversează din martie. I-am făcut plângere penală pentru fondul de grevă, de 3,7 miliarde (n.r. - lei vechi)”, a spus Mihai Nanu. (A.A.)

Vizualizări: 2,353

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: