Artişti celebri, pe scena Teatrului de Vară

Cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Folk şi Baladă “Poarta Sărutului” va avea loc, la Târgu Jiu, în perioada 10-12 august. Directorul festivalului Viorel Gârbaciu a declarat că pe scena Teatrului de Vară vor urca artişti precum Mircea Baniciu, Ducu Bertzi,  Emeric Imre şi mulţi alţii.

În concurs pot participa, în urma unei preselecţii, interpreţi şi grupuri folk (maxim 5 membri). Fiecare judeţ poate trimite maximum câte un reprezentant la cele două secţiuni (interpreţi folk/grupuri folk). Concurenţii admişi vor prezenta în concurs două piese originale, una dintre melodii trebuind să fie un cântec de dragoste. Preselecţia va avea loc în dimineaţa primei zile de concurs începând cu ora 10.00. Concursul propriu-zis se va desfăşura pe scena Teatrului de Vară din Târgu Jiu în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, în ultima zi urmând să aibă loc Festivitatea de premiere şi Gala Laureaţilor. În fiecare seară vor avea loc recitaluri susţinute de personalităţi ale folk-ului românesc. Tot cu ocazia festivalului se vor organiza lansări de albume discografice ale personalităţilor prezente cu această ocazie la Târgu Jiu. Juriul festivalului va fi prezidat de Mircea Baniciu. Câştigătorilor le vor fi acordate premii în valoare totală de 5.700 de lei.

Vizualizări: 167

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: