Ce spune managerul CE Oltenia despre planul de restructurare

Managerul CE Oltenia a explicat de ce este necesar un plan de restructurare a companiei, care prevede şi 2000 de disponibilizări începând cu luna iulie. "Discutăm acum de o mică operaţie cu anestezie, ca să nu discutăm mai târziu despre o operaţie pe cord deschis fără anestezie", a spus Ciobotărică. Liderii sindicali din minerit şi energie spun că vor fi de acord doar cu disponibilizarea celor angajaţi după reducerile de personal din vara lui 2015, cei reangajaţi după ce au primit deja plăţi compensatorii sau cei care îndeplinesc condiţii de pensionare în următorii doi ani.

Administraţia CE Oltenia a propus sindicatelor în şedinţa comisiei mixte de marţi, 15 martie, 2000 de concedieri de la 1 iulie şi multe zile de şomaj tehnic în perioada aprilie-iunie. Şeful CE Oltenia, Laurenţiu Ciobotărică, a explicat că planul de redresare al companiei urmează să fie analizat cu sindicatele. "Referitor la programul de restructurare pe care l-am propus partenerilor, au înţeles despre ce este vorba, aşteptăm să continuăm discuţiile. În momentul de faţă nu s-a luat nicio discuţie în sensul acesta. E o propunere, va trebuie dezbătută cu partenerii, le-am explicat situaţia, le-am explicat un pic mai pragmatic, că discutăm acum de o mică operaţie cu anestezie ca să nu discutăm mai târziu de o operaţie pe cord deschis fără anestezie. Cred că au înţeles foarte bine mesajul, le-am explicat motive, propunerile noastre, aşteptăm şi punctul lor de vedere. Sunt multe de discutat în perioada următoare", a declarat Laurenţiu Ciobotărică, managerul CE Oltenia.

Ce spun sindicaliştii
Liderii sindicali au spus că administraţia va avea nevoie de avizul sindicatelor pentru a face aceste reduceri de personal. Sindicalistul Constantin Mitrescu a explicat în ce condiţii vor fi organizaţiile sindicale de acord cu propunerea administraţiei. "Noi am notat în procesul verbal al şedinţei că primele criterii vor fi cei care au luat ordonanţe din minerit şi energie şi au fost reangajaţi în ultimii trei ani, cei care au fost aduşi în companie de la înfiinţare până acum, cei care îndeplinesc condiţii de pensionare în ultimii doi ani şi cam atât, cu altă categorie de salariaţi nu o să fim de acord să fie disponibilizaţi. Că în urma acestor chestii o să ajungă la 1000, 1200 sau la 800, atât suntem de acord. Să plece şi cei pe care i-au adus acum, adică e surplus de TESA și tu aduci TESA. Nu le pot face fără noi, că nu mai e Ciurel, care anul trecut, cu SMEO și cu Univers, a făcut chestia asta. Acum numai dacă Ciobotărică le promite clase o să fie și ei de acord. Dar acum nu mai sunt ei majoritari cum au fost anul trecut, lumea a început să vină spre noi. Să vedem luna aceasta, că luna trecută au fost la limită că le-au plecat mulți oameni și ne-am apropiat", a declarat Constantin Mitrescu, prim-vicepreședintele Federației Naționale Mine Energie (FNME).

Tomescu: Nu sunt de acord cu disponibilizări la Termo Rovinari
Liderul sindical de la Termocentrala Rovinari, Manu Tomescu a spus că de la Termocetrala Rovinari nu trebuie să plece nici măcar o persoană. A explicat și de ce. "Noi nu suntem de acord să plece oameni de la termocentrala noastră. Este limita de vârstă ridicată și sunt mulți profesioniști care sunt greu de înlocuit. Nu poți să aduci unul din altă parte și în 2 zile să învețe ce face un tablutar sau în camera de comandă sau oriunde în instalație. Sunt instalații diverse și complicate într-o termocentrală", a comentat Manu Tomescu, vicepreședinte al Sindicatului Energia Rovinari.
Cei din companie le-au dat și câteva exemple sindicaliștilor în ceea ce privește concedierile care vor fi făcute începând din iunie. S-a estimat un număr de disponibilizați pe unități, fiind exemplificate: Chișcani, reprezentanța de la București, cariera Husnicioara, care ar urma să fie externalizată conform planului, Mina Tehomir, dar și pe zona Seciuri.

Vizualizări: 5,512

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: