Contractul colectiv în învăţământ: zile libere în loc de bani!

Sindicatele din învăţământ din judeţ au semnat contractul colectiv de muncă cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj. Acesta este doar primul pas spre aprobarea celui final, urmând ca liderii de sindicat ai unităţilor şcolare din judeţ să semneze contractul cu directorii acestora, pentru fiecare instituţie în parte.

ISJ Gorj şi sindicatele din învăţământul gorjean au semnat contractul colectiv de muncă la nivel de judeţ. Este vorba doar de modelul în baza căruia vor semna şi sindicatele şcolilor cu conducerea acestora. „Contractul colectiv efectiv se semnează între directorul unităţii de învăţământ şi reprezentantul sindicatului din şcoala respectivă. Toate trebuie să aibă un singur model de contract. Noi ne-am pus de acord cu conducerea inspectoratului asupra unor condiţii minimale pe care să le îndeplinească toţi directorii şi liderii de sindicat. Să nu facă contracte diferite, decât unul singur, acesta pe care l-am agreat noi împreună cu inspectoratul. Să se semneze cel puţin acesta, dacă liderii de sindicat pot să obţină mai mult e treaba lor, noi am zis să nu fie diferenţe mari între ele”, a declarat Constantin Huică, preşedinte Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământ (USLI) Gorj.

Zile libere pentru femeile de serviciu

Sindicatele au reuşit să obţină câteva zile libere pe lângă sărbătorile legale şi modificarea modului de serbare a Zilei Educaţiei, în sensul organizării de activităţi şcolare, nu prin susţinerea de ore la clase, aşa cum se proceda până în prezent. „Am făcut contractul colectiv de muncă la nivel de inspectorat. La bani, nu putem obţine nimic în plus, dar am încercat să obţinem nişte zile în plus libere la sărbători. E vorba de femeile de serviciu care au salariile foarte mici şi atunci au de muncă şi acasă, şi la şcoală. Am obţinut şi pentru ziua de 5 octombrie care e ziua educaţiei, să facem la şcoli alte activităţi cu copiii, nu ore pur şi simplu”, precizat Florinela Ponta, preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ Târgu Jiu.   

Reprezentanţii ISJ Gorj, spun că actualul contract colectiv încheiat la nivel judeţean este doar un model pentru cel final care trebuie aprobat la nivelul unităţilor şcolare. „L-am semnat, la fel cum l-a semnat şi ministrul cu sindicatele din învăţământ. E un fel de ghid pentru şcoli. Trebuie să fie semnat în toate şcolile. Le-am spus clar la sindicate că bani nu sunt. Profesorii au 78 de zile de concediu şi nu le pot lua într-un an de zile. Practic zilele libere le au degeaba, nu e timp fizic. Nu pot să le ia decât în vacanţe”, a declarat Ion Işfan, inspector general ISJ Gorj.  

Fără tichete cadou

Deşi conform contractului colectiv de muncă cadrele didactice beneficiază de tichete cadou, anul acesta nu se vor acorda. „Le-am avut tot timpul în contract, dar nu le-am obţinut. Sunt scoase în 2013 prin ordonanţă. Tot timpul au fost în contract. Cine citeşte contractul se gândeşte ce bine o duc profesorii. Sunt scoase şi tichetele cadou şi tichetele de creşă. Noi le-am menţinut în contract, că poate la anul nu le mai suspendă. Fiind suspendate, ne supunem, dar dacă nu le prindeam deloc, la anul nu aveam şanse să le obţinem. În învăţământul din Târgu Jiu am avut o singură dată, câteva. Tichete de masă niciodată”, a precizat Florinela Ponta, preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ Târgu Jiu.  

LEGE

Contractele colective de muncă trebuie înregistrate la ITM Gorj  „La toate unităţile care au peste 25 de salariaţi, Inspectoratul de Muncă a trimis adrese ca în cel mai scurt timp să înceapă negocierile, în vederea perfectării contractului colectiv de muncă. În mare parte unităţile au răspuns, urmând ca în scurt timp să vedem exact care este situaţia. Dânşii au această obligaţie conform legii, să înregistreze aceste contracte colective la ITM Gorj”, a precizat George Romanescu, inspector şef ITM Gorj.

Vizualizări: 196

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: