Irina Rimes și Raluka încheie concertele verii la Târgu Jiu

Un nou concert de zile mari, în Târgu Jiu, la sfârșitul acestei săptămâni. Două artiste celebre vor cânta vineri în centrul orașului. Irina Rimes și Raluka vor încheia seria concertelor din această vară, în cadrul evenimentului „Infinity Târgu Jiu – Un festival cât o vară”.

Concertele vor debuta vineri, de la ora 20.00, în Piața Prefecturii. “E ultimul concert din acest festival la Târgu Jiu, cu două nume mari: Raluka și Irina Rimes. Sperăm la o prezență numeroasă a cetățenilor din municipiul Târgu Jiu și nu numai, și a celor care au calitatea de turist în municipiul nostru. De la ora 20 vor urca pe scenă cele două interprete și cred că concertul se va prelungi până la ora 22.00 – 22.30”, a declarat primarul Marcel Romanescu.

Nume mari din muzica populară și ușoară din România și de peste Prut au concertat la Târgu Jiu în cadrul acestui eveniment. Printre cei care au adus mii de persoane în centrul orașului au fost, până acum, Carla’s Dreams, Connect-R, Damian Drăghici, Vama, Tudor Chirilă sau Orchestra „Lăutarii” din Chișinău și Maestrul Nicolae Botgros.

Vizualizări: 1,291

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: