Director de şcoală, în campanie electorală

Directorul Școlii din Roșia de Amaradia este acuzat de administrația locală despre faptul că face campanie electorală pentru USL în timpul programului. Cristinel Faiter este membru al Partidului Social Democrat şi neagă acuzațiile care i se aduc, susținând că s-a nimerit în fața unității de învățământ atunci când a trecut staff-ul de campanie al USL.

Campania electorală agită spiritele între administrația locală și conducerea unității de învățământ din Roșia de Amaradia. Cristian Faiter este acuzat de aleșii locali că în timpul programului face campanie electorală prin comună cu Uniunea Social Liberală. „Programul domnului director este de 8 ore de la 8 de dimineață până la ora 16.00. Mai mulți oamenii din comună m-au sunat să-mi spună că domnul Faiter face campanie electorală. L-am văzut și eu personal făcând acest lucru. Este cu staff-ul de campanie al USL”, a declarat viceprimarul comunei Roșia de Amaradia, Constantin Vătrai.

Faiter: Ăstea sunt chestii ceauşiste

Așa cum era de așteptat, directorul unității de învățământ din Roșia de Amaradia neagă acuzațiile care i se aduc și se întoarce împotriva administrației locale. „Eu am fost la ore. Nu este adevărat. Staff-ul de campanie a venit în fața bisericii, m-am întâlnit cu ei acolo, am dat mâna și apoi am venit la școală. Administrația locală ar trebui să-și facă treaba alături de mine și să aducă motorină pentru microbuze, că nu avem motorină să aducem copiii la școală, nu să supravegheze directorul. Vedeți unde am ajuns. Eu ca dascăl și ca om de cultură normal că îl întâmpin și pe domnul Vâlceanu și pe domnul Weber, dar asta nu înseamnă că trebuie să raportăm. Ăstea sunt chestii ceaușiste”.

Faiter recunoaște însă că a fost sunat să se alăture staff-ului de campanie, dar a refuzat. „Vă spun un secret. M-a sunat domnul Maioreanu să mă roage să mă alătur celor care fac campania, dar i-am spus că sunt la școală”, a precizat directorul şcolii.

Vizualizări: 159

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: