Dispută Greblă – Şova în comisia juridică

Senatorii PSD Dan Şova şi Toni Greblă au intrat miercuri într-o dispută, la Comisia juridică din Senat, pe marginea dezbaterii a două proiecte de lege privind confiscarea extinsă a averilor şi a faptului că proiectul propus de Guvern nu ar putea fi discutat. Disputa dintre cei doi a ajuns la situaţia în care Dan Şova l-a acuzat pe preşedintele Comisiei, Toni Greblă, de faptul că îl "tratează cu aroganţă" şi că ar fi trebuit să-i "spună de la şcoală" modul în care se definesc materialele juridice.

Social-democratul, Dan Şova, a luat cuvântul, pe procedură, chiar înainte de începerea dezbaterilor în Comisia juridică asupra celor două proiectele de lege privind confiscarea extinsă a averilor. "Iniţiativa PSD-PNL e depusă pe 4 iulie, iniaţiativa ministerului (Justiţiei, n.r.) e depusă pe 21 iulie, reglementează acelaşi lucru. Din câte ştiu eu, cea de pe 21 nu poate fi luată în considerare, ministerul dacă vrea poate să vină cu amendamente la propunerea PSD-PNL", a explicat Şova.

La rândul său, senatorul PDL, Iulian Urban, a susţinut că ar trebui să se discute toate actele legislative care reglementează acelaşi subiect. "Iulian, n-ai cum. Eu ştiu că vrei să o iei pe aia a ministerului (în dezbatere, n.r.), dar nu se poate, doar dacă renunţăm la Regulament, dacă plecăm acasă... Nu, eu nu pot să fac asta", a replicat Şova.

Senatorul UDMR, Cseke Attila, a intervenit precizând că Şova "în principiu are dreptate. Ulterior, a luat cuvântul şi ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, care a susţinut că este vorba de două proiecte cu conţinut diferit.

Majoritatea a lipsit de la lucrări

Preşedintele Comisiei juridice, Toni Greblă, a susţinut că cele două proiecte de lege ar trebui dezbătute, întrucât oricum nu se putea lua o decizie prin vot atâta vreme cât la momentul respectiv nu era întrunit cvorumul de şedinţă. "Ordinea nu are importanţă, că e primul, că e al doilea...", a explicat Greblă, moment în care a fost întrerupt de Dan Şova. "Nu vreau să dezbat o chestie care nu poate fi dezbătută din punct de vedere procedural, nu pot să trec peste excepţiile dirimante (lipsa calităţii de a intra în dezbatere, n.r.) Eu propun să dezbatem astăzi proiectul nostru cu averile ilicite, şi după aceea dacă avem nevoie să ne lămurim, până cădem jos, că nu-l putem dezbate pe al doilea, o să ne lămurim altă dată", a susţinut Şova.

"Invocaţi o excepţie dirimantă..." a replicat Greblă. "Da, absolut, este introdusă ulterior şi are exact aceleaşi obiect", a răspuns Şova. "Şi care este textul?", a mai întrebat Greblă. Preşedintele Comisiei a fost întrerupt şi de senatorul PDL, Iulian Urban, care a semnalat că sesizarea Comisiei a fost în primă instanţă pe proiectul propus de Guvern, şi abia apoi pe cel propus de PSD-PNL. La rândul său, Şova a precizat că relevant din punct de vedere procedural este momentul înregistrării iniţiativei legislative.

Senatorul PSD, Adrian Ţuţuianu, a intervenit pentru a preciza că la nivelul Comisiei nu sunt prezenţi decât cinci senatori din unsprezece, iar senatorii puterii absentează. "Dnul ministru, nu aveţi susţinere, Guvernul. Majoritatea nu e prezentă la lucrări, doar o parte a ei. Asta e, nu putem decide", a mai spus Ţuţuianu.

Greblă, acuzat de aroganţe

Ulterior, Greblă a propus continuarea dezbaterilor pentru ca săptămâna viitoare să se decidă prin vot. În replică, Şova a insistat asupra faptului că nu se poate continua dezbaterea pe proiectul Guvernului. "Domnule coleg, ca să nu înţeleagă oamenii că noi, cei din Comisia juridică chiar nu vrem să respectăm Regulamentele, şi în sfârşit, există unul care vrea. Vreau să vă spun că în ceea ce priveşte proiectele de lege, ele sunt diferite. Unul priveşte modificarea Codului penal în vigoare şi a Codului penal care o să intre în vigoare, iar celalălalt priveşte regimul juridic al averilor ilicite. N-are nimic una cu cealaltă. Nu ne-aţi invocat niciun text din Regulament care interzice ca două proiecte, care au acelaşi text şi se află pe rolul Comisiei, unul să fie luat în seamă... celălalt nu, să fie în paralel, să fie separat. Nu ne-aţi precizat care este textul de lege pe baza cărui vă bazaţi această excepţie dirimantă", a susţinut Greblă.

"Dnul preşedinte, dacă vreţi să fim aroganţi, eu am să vă citesc cele două texte, în paralel, că sunt în limba română amândouă", a replicat Şova. "Luaţi şi dv. art 3 din Legea privind regimul averilor ilicite, şi am să vă spun de la şcoală că nu se defineşte un material prin titlul, ci prin conţinut. Asta pentru că aţi fost arogant puţin cu mine, şi o să vă spun că sunt identice", a mai spus Şova.

Disputa dintre cei doi senatori ai PSD a fost aplanată de Adrian Ţuţuianu (PSD). "Deci nu e cvorum, ca atare nu se poate dezbate nici punctul 1, nici punctul 2, este o chestiune de care trebuie să ţinem cont, şi vedem când o să fim în cvorum care e decizia pe care o vom lua vis-a-vis de ce ridică colegul Şova", a spus Ţuţuianu. Ulterior, Greblă a suspendat şedinţa Comisiei juridice motivând lipsa cvorumului de şedinţă.

Confiscarea extinsă a averilor, în curând

La finalul şedinţei, Toni Greblă, a declarat presei că speră ca în cel mai scurt timp unul dintre proiectele privind confiscarea extinsă a averilor să poată să intre în vigoare "pentru a da şi un semnal că dăm justiţiei mijloacele penale pentru a lupta eficient împotriva corupţiei". "În primul rând, au lipsit senatorii puterii, astfel încât care mai e atitudinea actualei puteri faţă de problemele importante aflate în dezbaterea Senatului (...) Dnul ministru Predoiu a fost prezent, parlamentarii care susţin Guvernul nu l-au onorat", a declarat Greblă.

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: