Evaluări mai dese prin noua Lege a Învăţământului

Copiii vor merge mai devreme la şcoală, vor fi evaluaţi mai des şi vor fi „citiţi” datorită unui portofoliu educaţional. Prin alte teste, acum de tip internaţional se va urmări evoluţia elevului şi felul în care acesta asimilează noţiunile din şcoală. Toate rezultatele obţinute la evaluările de la finalul claselor II-a, a IV-a, a VI-a, a IX-a vor fi înscrise în portofoliul educaţional, o va reprezenta cartea de identitate educaţională a oricărui elev. Tezele unice şi evaluarea naţională sunt desfiinţate pentru a face loc viitoarelor evaluări introduse de noua Lege a Educaţiei Naţionale, lege aflată şi la ora actuală în dezbatere.

„Sunt evaluări curente ca şi lucrările de control de acum, dar care au subiecte de tipul Testelor Internaţionale”, sunt descrise de inspectorul Gheorghe Mitescu.

De când intră în clasa pregătitoare, denumită şi clasa 0, până termină ciclul gimnazial, inclusiv casa a IX-a, copilul va fi însoţit de portofoliul educaţional, care va cuprinde totalitatea diplomelor, a certificatelor sau a altor înscrisuri care atestă competenţele dobândite. Evaluarea cunoştinţelor este prevăzută în lege şi are două mari ţinte: transmiterea feed-back-ului de la elevi la profesori pentru a vedea care sunt competenţele dobândite şi pentru a stabili planurile de învăţare şi stabilizarea acestor evaluări astfel încât modul de însuşire a competenţelor să fie evaluat la fel în toată ţara

Elevul intră în clasa I deja evaluat. Cel care se ocupă cu prima evaluare este educatorul şi este constituită dintr-un raport întocmit de educator la finalul clasei pregătitoare. Prima evaluare propriu-zisă se realizează în clasa a II-a după o metodologie stabilită de minister. Astfel, în fiecare şcoală se realizează evaluarea achiziţiilor fundamentale: scris, citit şi matematică. Se desfăşoară în acelaşi mod în toată ţara, la nivelul fiecărei şcoli. „Rezultatul acestei evaluări vor fi folosite pentru elaborarea planurilor individualizate de învăţare a elevilor. Acestea vor fi comunicate ulterior părinţilor şi vor constitui documente în portofoliul educaţional al elevului”, spune Gheorghe Mitescu.

În clasa a IV-a, evaluare pe eşantioane

La finalul clasei a IV-a elevii vor mai trece printr-o evaluare realizată de minister, care urmează să vadă achiziţia competenţelor fundamentale la sfârşitul ciclului primar. Nu toţi elevii vor trece prin această evaluare deoarece se va susţine pe anumite eşantioane, la câteva şcoli.

În clasa a VI-a, evaluare pentru alegerea liceului

O nouă evaluare organizată tot de şcoală se situează în clasa a VI-a şi va fi organizată tot de şcoală. „Evaluarea se va realiza prin două probe transcurriculare: limbă şi comunicare (limba şi literatura română şi o limbă străină) şi matematică şi ştiinţe”, mai explică Gheorghe Mitescu. Rezultatele acestei evaluări va avea ca ţintă principală concilierea elevilor în a alege un anumit tip de liceu. La rândul lor, acestea vor fi trecute în portofoliul educaţional.

Evaluare şi în clasa a IX-a

Nu în ultimul rând la sfârşitul clasei a IX-a va mai avea loc o evaluare naţională obligatorie, ce va cuprinde trei probe. Două dintre acestea vor fi scrise, iar una va fi practică. Prima probă scrisă va fi cea de evaluare a competenţelor de comunicare în limba maternă şi într-o limbă de circulaţie internaţională, a doua va viza evaluarea competenţelor la matematică şi ştiinţe, iar a treia competenţele de utilizare a calculatorului.

Vizualizări: 101

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: