Scandalul dintre Vântu şi Ghiţă pentru supremaţia „Realităţii” are toate şansele să umbrească adevărurile crunte cuprinse în scrisoarea de intenţie cu FMI. Spun că sunt adevăruri crunte pentru că Statul Român prin Guvern s-a angajat să rupă pisica-n două în privinţa societăţilor cu capital majoritar de stat din domeniul strategic, energia, prin pregătirea privatizărilor. Ca de obicei vânzarea este motivată de nevoia obţinerii de bani necesari susţinerii Bugetului din care se presupune că se vor face investiţii. Modelul BCR este unul care ne spune că mare lucru nu se va întâmpla cu banii obţinuţi pentru că nici acum, la câţiva ani de la privatizarea acestei bănci româneşti nu ne-a spus nimeni unde s-au dus banii, cu toate că de câte ori este cazul politicienii puterii arată pisica opoziţiei folosindu-se de ameninţarea BCR. De ce nu s-a spus ce s-a făcut cu banii?! Pentru simplul motiv că de acei bani probabil s-au folosit toţi, iar deconspirarea destinaţiei lor ar aduce în prim- plan un scandal greu de gestionat sau de înghiţit de către electoratul şi aşa mult prea bulversat de ce i se întâmplă sau de i ce i se va întâmpla!

Revenind la scrisoarea de intenţie cu FMI nu mai am nici un fel de îndoială că zvonurile legate de privatizarea Romgaz şi Transelectrica vor deveni în curând realitate, în sensul că aceste companii vor avea un nou patron majoritar care va dicta evoluţia acestora şi implicit valoarea facturii pe care o vom plăti cu toţii. Aşa că declaraţia ambasadorului american legată de sistemul energetic este confirmată acum de scrisoarea de intenţie, lucru care dovedeşte că nimic nu este întâmplător pe lumea asta! Vor urma cum este de aşteptat cele trei complexuri energetice pe care şi le doresc proprietarii de energie verde şi nu numai, după care SNLO poate să facă ce vrea că oricum cărbune se poate cumpăra de peste tot iar la un semn garniturile vor fi aliniate la graniţă mai ceva ca soldaţii. Privatizarea prin vinderea de acţiuni înseamnă de fapt vinderea activelor care alimentează Bugetul de Stat. Redresarea acestor companii prin privatizarea managementului ar fi benefică dar statul ar rămâne cu ceva. Ori este programat să nu rămână cu nimic! După ce se va termina cu vinderea activelor abia atunci  ar trebui să ne speriem de criză, că abia atunci îşi va arăta rânjetul adevărat. Probabil că întrebarea retorică a preşedintelui Băsescu despre reîntoarcerea crizei se baza pe mişcările pe care România este obligată să le facă. Şi el, şi actuala clasă politică, ştiu că metodele de cucerire a unui stat se rezumă la sabie sau îndatorare. Prima este sângeroasă şi toţi se feresc de ea, iar a doua este lină, prezentată ca ajutor nesperat pentru ieşirea dint-o fundătură. Vânzarea societăţilor de stat din sectorul energetic va fi ultima redută. Când nu vom mai avea nimic de vânzare şi perioada se apropie cu paşi vertiginoşi, abia atunci vom fi în criză. Din astfel de crize n-a ieşit nimeni până acum aşa că este puţin probabil că vom  şti să ieşim noi! Oricum dacă vrem  să ne consolăm cu ceva trebuie să ştim că nu suntem noi nici primii şi nici ultimii care urmăm acest tipic!