Fostul edil din Vladimir: Nu mi-e frică de munca de jos

Revenit pe postul de muncitor în cadrul serviciului de întreținere a drumurilor din comuna Vladimir, fostul edil Ion Ianăși a explicat de ce nu a mai semnat condica de prezență de aproape două săptămâni. Are probleme de sănătate și a intrat în concediu medical. "Nu e că mi-e mie frică de munca de jos. Toată viața am muncit, muncesc și acasă. Nu mi-e rușine pentru că am plecat de la munca de jos", a reacționat fostul edil Ion Ianăși. 

 

După o săptămână din noua postură, cea de cantonier, fostul edil a intrat în concediu medical. Spune că are probleme cu spatele și acesta e motivul pentru care n-a mai putut veni la serviciu. "Am probleme de sănătate cu spatele. Am fost la Urgenţă, mi s-a dat concediu medical. Sunt sub tratament. Orice om se îmbolnăveşte, doar nu intenţionat. Nu mi-e frică de munca de jos", a declarat Ion Ianăși. 

"Am fost cu buldoexcavatorul, cu deserventul la curăţire, la decolmatare de şanţ. Toată săptămâna am stat numai în câmp. Dacă stau mai mult de o oră, două în picioare, începe să mă doară şi nu vrea să rămân paralizat din cauza asta. Voi merge să-mi fac niște analize mai amănunțite și vom vedea ce este de făcut. Postul meu nu este de muncitor necalificat, ci de muncitor calificat. Eu nu cred că am supărat vreodată pe cineva prin primărie. Dimpotrivă. Am ajutat multă lume", a mai afirmat Ianăși.

Aflat la al doilea mandat, Ion Ianăși a pierdut funcția de primar după ce a fost condamnat la 2 ani și 9 luni de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. Cu toate acestea, nu are în plan să stea departe de primărie și îl bate gândul să mai candideze și la următoarele alegeri. "Sunt oameni care mă roagă să candidez. Eu îmi doresc. Vom vedea ce va fi", a conchis fostul primar.

Vizualizări: 1,324

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: