Marşul salariaţilor CE Oltenia, aplaudat de colegii de la Işalniţa

Circa o sută de salariaţi de la termocentrala Işalniţa i-au întâmpinat pe minerii şi energeticienii din Gorj, plecaţi luni de la Rovinari, pe jos, spre Bucureşti. Cu toţii colegi în Complexul Energetic Oltenia, aceştia vor să atragă atenţia guvernului asupra disfuncţionalităţilor din piaţa de energie, care scot artificial din piaţă Complexul Energetic Oltenia. Minerii şi energeticienii plecaţi în marşul de peste 300 de kilometri le spun oamenilor întâlniţi pe traseu cum este exportată energia verde, subvenţionată de fiecare dintre noi. "Ne-au aşteptat circa 100 de colegi la Işalniţa, ne-au oferit şi mâncare", a spus Manu Tomescu, unul dintre cei 80 de salariaţi ai CE Oltenia plecaţi în marş spre Bucureşti.

Vizualizări: 8,094

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: