Militaru: De dragul popularităţii, politicienii ne aduc în situaţia Greciei

Deputatul Severus Militaru a avertizat membrii Parlamentului că neimplementarea în timp util a măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare va conduce ţara noastră într-o situaţie comparabilă cu cea a Greciei de astăzi.

Alături de ţările baltice, Grecia s-a confruntat cu un deficit bugetar care a crescut an de an, ajungând la 12,7% din produsul intern brut în 2010. Ţara a devenit falimentară ca urmare a măsurilor populiste extravagante întreprinse de politicienii greci pentru a-şi păstra popularitatea şi a menţine pacea socială. Una peste alta, Uniunea Europeană şi-a declinat recent sprijinul oferit Greciei după ce guvernul grec şi-a spulberat credibilitatea în urma falsificării rapoartelor contabile bugetare pentru a ascunde deficitele acumulate.

 „Atena se află pe marginea prăpastiei şi nu ar trebui lipsită de ajutor tocmai acum, având în vedere că Uniunea Europeană a fost concepută tocmai pentru ca Europa să se comporte asemenea unei mari familii”, este părerea deputatului de Gorj, care a şi incriminat sugestiile germane privind vânzarea insulelor greceşti în schimbul unui ajutor financiar.

Militaru a cerut colegilor parlamentari să privească evenimentele nefaste cărora a fost supusă Grecia ca o lecţie de care ţara noastră să nu aibă parte. ”Gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă statul român ar întârzia la nesfârşit cu aplicarea reformelor în domeniul cheltuielilor publice! Soluţia se află exclusiv la noi şi nu trebuie să punem piedici ieşirii din criză a României”, a precizat deputatul.

Parlamentarul de Gorj a mai spus că implementarea legii unitare a pensiilor, va diminua semnificativ deficitul bugetar şi că cei din opoziţie nu ar trebui să se opună de dragul popularităţii şi în detrimentul relansării economice. 

Vizualizări: 102

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: